horitură definitie

8 definiții pentru horitură

HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură.
HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură.
horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
horitúră s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
HORITÚRĂ s. v. horiște.
horeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a hori fînu. Fînu adunat împrejur p. horire: fînu din horeală (horiște saŭ horitură).
horitúră f., pl. ĭ. Fîn horit și locu unde e horit.
horitu s. v. HORIȘTE.

horitură dex

Intrare: horitură
horitură substantiv feminin