HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură.

HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură.

horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri

horitúră s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri

HORITÚRĂ s. v. horiște.

horeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a hori fînu. Fînu adunat împrejur p. horire: fînu din horeală (horiște saŭ horitură).

horitúră f., pl. ĭ. Fîn horit și locu unde e horit.

horitură s. v. HORIȘTE.

horitură definitie

horitură dex

Intrare: horitură

horitură substantiv feminin