HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.

HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi.

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.

HORCĂNÍ, hórcăn, vb. IV. Intranz. V. horcăi.

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A hîrîi în timpul respirației; a hîrcîi. Răniții gemeau, strigau. Unul, întors pe o parte, horcăia, cu capul pe marginea căruței. CAMILAR, N. I 42. Horcăia și din cînd în cînd izbucnea într-un muget de vită înjunghiată. BART, E. 255. [Calul] se rostogoli pe o parte, horcăi de cîteva ori și rămase întins, zbătîndu-se încet. GÎRLEANU, L. 36. ◊ Fig. Motoarele horcăiau, claxoanele răsunau. CAMILAR, N. II 452. Ca un moșneag în agonie, motorul horcăie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 22. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică strigătul) A spune, a striga (ceva) cu respirația întretăiată de horcăieli. Ostașul, scăpat, din strînsoare, a horcăit o încercare de strigăt. POPA, V. 77. 2. A sforăi, a horăi. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. ISPIRESCU, L. 370. Polițaiul horcăie cu capul pe masă. CARAGIALE, M. 281. – Variantă: horcăní (DELAVRANCEA, S. 245) vb. IV.

HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi.

horcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăiá; conj. prez. 3 să hórcăie

horcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăía

HORCĂÍ vb. a hârcâi, a hârâi.

HORCĂÍ vb. v. sforăi.

HORCĂNÍ vb. v. sforăi.

A HORCĂÍ hórcăi intranz. 1) (despre muribunzi) A scoate sunete aspre, caracteristice, cauzate de mari dificultăți în respirație. 2) rar A produce sunete caracteristice în timpul somnului; a sforăi. /Onomat.

horcăì v. 1. a răsufla greu și cu un sgomot particular (se zice mai ales de muribunzi); 2. a sforăi tare. [Onomatopee].

hórcăĭ și hî́rcîĭ v. intr. (vsl. *hŭrhati și hrakati, bg. hŭrkam, sîrb. hrkati, rkati, rut. harkotiti, rus. hórkatĭ și hrákatĭ, cam a. î., krĭúkatĭ, a grohăi, fýrkatĭ, a sforăi; ung. korkanni, horkantani, horkolni, a horăi, a horcăi, horkintani, a-țĭ da sufletu, hörögni, höregni, a horcăi. V. cîrceag, harhat, hraconit și rîcîĭ). Răsuflu greŭ (ca omu gîtuit orĭ aproape de moarte). – Și horcănesc, horconesc, horogesc (după ung.) și horcotesc (după rut.).

HORCĂI vb. a hîrcîi, a hîrîi.

horcăi vb. v. SFORĂI.

horcăni vb. v. SFORĂI.