HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș.

HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din” et. nec.) + suf. -iș.

HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Mold.) Pieziș. (Fig.) Sîntem fiii oamenilor de la 1821, știm ce e dar duhul acelor concesii și înțălegem logica horțișă ce șovăiește între mărturisirea dreaptă a adevărului și a cugetului și între sofisme. RUSSO, S. 116. ◊ (Adverbial) Titirezului... nu-i veni la socoteală că o namilă așa de mare, de înaltă și de groasă ca zmeul, se uită horțiș la dînsul. SBIERA, P. 177.

horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe

horțíș adj. m., pl. horțíși; f. sg. horțíșă, pl. horțíșe

horțiș adv. Mold. pieziș: se uitau hortiș la el. [Origină necunoscută].

horțíș, -ă adj. (ung. harcos, războinic. Cp. cu chĭondorîș. V. harț 1 și morțiș). Est. Peziș, diagonal, în veref: o dungă horțișă (Noŭa Rev. Rom. 15 Oct. 1900, 304). Adv. Chĭorîș: a te uĭta horțiș (Arh. 2, 16, 62).