HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi.

HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi.

hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie

hopăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá

HOPĂÍ vb. v. sălta, sări, țopăi.

A HOPĂÍ hópăi intranz. A se mișca în ritm de dans, săltând (și strigând „hop-hop”); a dansa zgomotos. /Din hop

hopáie s.f. (reg.) flacără.

hópăĭ, a -í v. intr. (d. hop). Țopăĭ. – Și hupăĭ (?)

hopăi vb. v. SĂLTA. SĂRI. ȚOPĂI.

hopáie, hopăi, s.f. – Văpaie, strălucire: „Văd casa săracului / Din mijlocul raiului, / Din hopaia binelui” (Bârlea, 1924, I: 164). – Contam. dintre hop și văpaie (cf. alb. vapë) (MDA).

hopăí, hopăiesc, (hopălui), vb. tranz. – 1. A sări, a sălta, a juca. 2. A cerne; a scutura vasul în așa fel încât conținutul să fie amestecat și să sară hoaspele, pleava. – Din hop, hopa „exclamație care însoțește o săritură” (onomatopee) + suf. -ăi (Scriban, DEX, MDA).

hopáie, hopăi, s.f. – Văpaie, strălucire: „Văd casa săracului / Din mijlocul raiului, / Din hopaia binelui” (Bârlea 1924 I: 164). – Cf. văpaie (cf. alb. vapë).

hopăí, hopăiesc, (hopălui), vb. tranz. – 1. A sări, a sălta, a juca. 2. A cerne; a scutura vasul în așa fel încât conținutul să fie amestecat și să sară hoaspele, pleava. – Din hop, hopa „exclamație care însoțește o săritură” (onomatopee) + -ăi.