hopa definitie

2 intrări

39 definiții pentru hopa

HIP-HÓP s. n. Mișcare socioculturală contestatară a tineretului urban cu stil de muzică și dans propriu, conturată la sfârșitul anilor ’70 din sec. XX la New York. – Din engl. hip-hop.
HOP, (I) interj., (II) hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână a) unui lucru. Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. (Fam.) Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hópa, hópai, hup interj.] – Onomatopee.
HÓPA interj. v. hop.
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.).
HÓPAI interj. v. hop.
HUP interj. v. hop.
HOP interj., HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hópa, hópai, hup interj.] – Onomatopee.
HÓPA interj. V. hop (I).
HÓPAI interj. V. hop (I).
HUP interj. v. hop.
HOP2, hopuri, s. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care trebuie să treacă un vehicul). Mergeam cu sania pe un drum plin de hopuri și de viscolituri. SADOVEANU, P. S. 27. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte prin rătăcănile de pe ulițile Iașilor, am ajuns într-un tîrziu, noaptea. CREANGĂ, A. 128. Roțile se alungau, săltînd din hopuri în hopuri. ALECSANDRI, C. 112. ♦ Fig. Obstacol, piedică, dificultate. Trecem noi și hopul ăsta. Nu se poate ca d-ta... și tovarășa Irina... și noi toți să nu găsim pînă la sfîrșit buba. BARANGA, I. 180. Un mic hop mai e de trecut, la bacalaureat. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Trecurăm cum trecurăm pînă aci, stăpîne; mai avem un hop. ISPIRESCU, L. 6. 2. Săritură (peste ceva), salt, zguduitură (mai ales a unui vehicul în mers). Un hop al trăsurei mă trezi din acel vis frumos. ALECSANDRI, O. P. 283. Îl suii în trăsură [pe bolnav]... țiindu-l strîns de mînă, căci cel mai mic hop îl dobora. RUSSO, O. 51. ◊ Loc. adv. În hop = în salturi. Fă cît poți, și las’ să rîdă Cei ce sar viața-n hop. COȘBUC, P. I 156.
HOP1 interj. (Și în forma hopa) 1. Exclamație care însoțește diferite gesturi sau mișcări. a) Însoțește o săritură peste un obstacol sau o săltare (la joc, mai ales în chiuituri). Sai... pe ici, pe crucea căruței. Ho... pa! Ia, acum te văd și eu că ești voinică. CREANGĂ, P. 123. Hop! leliță, lelișoară, Păsărica mea ușoară, Tot gîndesc și iar gîndesc Că pe cine să iubesc? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. Nu zice hop pînă n-ai sărit (= nu te bucura pînă nu vezi sfîrșitul). ◊ (Numai în forma hopa, urmat de «țupa») Hopa-țupa, Danilache! Haide, taică, hopa-țupa! CARAGIALE, S. 44. Hopa-țupa, țupa-lupa, Amîndoi cîntam, Hopa-țupa, țupa-lupa, Rîdeam și giucam. ALECSANDRI, T. 5. b) (Mai ales în forma hopa) Însoțește (ca îndemn) o ridicare a unei greutăți mari. Din lopeți și chingi fac targa, Pun pe ea mantalele. – La ostaș, ostaș ia seama. – Hopa! mergem, dragule. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/4. ♦ (Uneori urmat de «așa») Exclamație care însoțește ridicarea în brațe sau săltarea (în sus sau pe genunchi) a unui copil. c) Însoțește o cădere, o aruncare sau o scăpare (din mînă) a unui lucru. Numai ce, hop! cade pe ea o cioară. ȘEZ. III 187. 2. (Cu valoare de verb, este rostită la sosirea pe neașteptate a cuiva; și în forma hup) Iată că vine. Cînd să mă descurc din greutatea lanțului, hop și forhaierul (= artificierul) Noe. DAVIDOGLU, M. 22. Hup și altul. L-am închis pe prostu cu Ioana țiganca! Ha, ha, ha... ALECSANDRI, T. 356. ♦ Exclamație care însoțește o întîmplare neașteptată. Auzi, nătărăii! pentru că mi-e drag să șed la vorbă, hop! li se nazare nu știu ce. NEGRUZZI, S. III 15. 3. Exprimă o surpriză (mai ales neplăcută). Taman oprisem caii să mai răsufle, cînd, hopa, ne pomenim cu unul gras, al dracului, că vine la noi. PREDA, Î. 82. Hopa!... Ne-au luat-o alții înainte. STANCU, D. 189. – Variante: hópa, hópai (la TDRG), hup interj.
HÓPA interj. v. hop1.
HÓPAI interj. v. hop1.
HUP interj. v. hop.
hop1/hópa interj.
hop2 s. n., pl. hópuri
hópa v. hop1
*hópa-mitícă s. m., pl. hópa-mitícă
!hópa-țópa/hópai-țópai interj.
hop s. n., pl. hópuri
hop/hópa interj.
hop-așá interj.
HOP s. 1. salt, săritură. 2. (la pl.) v. hârtoape.
HOP s. v. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, stavilă.
HÓPURI s. pl. hârtoape (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomârdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)
hop interj. – Exprimă efortul de a sări sau de a ridica o greutate; servește ca îndemn în aceste împrejurări. – Var. hopa(i). Mr. hop. Creație expresivă, cf. alb. hop, germ. hopsen, engl. to hop, tc. hoppaha (după Graur, GS, VI, 330, tc. este etimon al rom. hop așa). – Der. hop, s. n. (salt, săritură; obstacol, groapă; dificultate, neplăcere); hopăi, vb. (a sări, a țopăi); hopină, s. f. (denivelare, groapă); hopuros, adj. (plin de gropi). – Cf. țop.
HOP1 interj. 1) (se folosește, uneori repetat, în timpul săriturii peste un obstacol sau în timpul jocului). 2) (se folosește ca exclamație când cineva sosește pe neașteptate). /Onomat.
HOP2 ~uri n. 1) Adâncitură sau ridicătură pe o suprafață de teren. 2) Săritură peste un obstacol. 3) fig. Piedică care trebuie depășită. ◊ A trece ~ul a învinge o greutate. /Onomat.
hop int. exprimă sgomotul săririi: hop așa! ║ n. 1. săritură peste o adâncime periculoasă; 2. adâncime sau șanț greu de trecut: încălecați și luați seama la hopuri NEGR.; 3. fig. greutate, piedică: mai avem încă un hop ISP. [Onomatopee].
hop-de-o-parte m. desmetic, nebun: un soiu de hop-de-o-parte cu portul și cu gândul AL.
hopa! int. hop: a zis hopa și a sărit groapa PANN.
hup! int. V. hop: hup și altul. AL.
hop, interj. care arată huĭetu săririĭ saŭ sosiriĭ: Hop! Am sărit șanțu! Hop! Am sosit și eŭ! Hop și eŭ! Nu pot face nimic, că hop și tu! S. n., pl. urĭ, 1. Accident de teren pe drum: căruța se saltă și se clatină la hopurĭ (V. șoavă); 2. Fig. Dificultate de învins: am trecut și acest hop! 3. Fc. Horă („țopăĭală”). V. clacă.
hópa și hópaĭ interj. maĭ amplă de cît hop și care arată sărirea, rîdicarea, suirea: Hopa! M’am sculat! În unire cu țupa și țupaĭ arată sărirea saŭ dansarea continuă: hopaĭ, țupaĭ, ursule! (zic și Turciĭ hoppala!). V. opa.
HOP s. salt, săritură.
hop s. v. DIFICULTATE. GREUTATE. IMPAS. IMPEDIMENT. INCONVENIENT. NEAJUNS. NEVOIE. OBSTACOL. OPRELIȘTE. PIEDICĂ. STAVILĂ.
HOPURI s. pl. hîrtoape (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomîrdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)
HOP, -A interj. și subst. 1. Hopu fam. (Șez); – C-tin din Vălenii de Munte 1772 (BCI VII 123). 2. + -cea, Hopcea (Vr). 3. + -incu, Hopincu, D, (Buc). 4. Compus: Hopu-lele, Har. mold. act. și Hopu-lele, Ș. (Buc). 5. Cf. cu suf. -otă, sau din altă temă, Hopotă, fam., băn. (Petr 15).

hopa dex

Intrare: hop
hop substantiv neutru interjecție
hup interjecție
hopa interjecție
hopai
Intrare: Hopa
Hopa