honcăi definitie

4 definiții pentru honcăi

honcăí, hóncăi, vb. IV (reg.) a (se) clătina, a (se) hâțâna.
hóncăĭ, a -í, v. tr. (imit. înrudit cu ung. hánkodni, hánykodni, a se zbucĭuma. V. și boncăĭ). Vest. Hîțîn, clatin: a boncăi o masă. V. refl. Masa se honcăĭe. V. șolcăĭ, hîțîn.
honcăí, honcăiesc, (honcăli, honcoti), vb. intranz. – 1. (ref. la lupi sau câini) A urla. 2. (ref. la animale cornute) A răji, a boncăli: „Ce răjești, Florică, / Ce honcălești? / – Cum n-oi răji, / Cum n-oi honcotí?” (Bilțiu, 1990: 297). – Cf. magh. hánkodni, hánykodni „a se zbuciuma” (Scriban); din honc, hong „glas, voce, timbru vocal” (< magh. hang „glas”).
honcăí, (honcăli, honcoti), vb. intranz. – 1. (Ref. la lupi sau câini) A urla. 2. (Ref. la animale cornute) A răji, a boncăli: „Ce răjești, Florică, / Ce honcălești? / -Cum n-oi răji, / Cum n-oi honcotí?” (Bilțiu 1990: 297). – Din honc, hong „glas, voce, timbru vocal” (< magh. hang „glas”).

honcăi dex

Intrare: honcăi
honcăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a