HOMEOPTÓTĂ s.f. Homeoteleută. [Var. homeoptoton s.n. / < fr. homéoptote, gr. homoloptoton].

HOMEOPTÓTĂ s. f. homeoteleută. (< fr. homéoptote, gr. homeoptoton)

HOMEO- (OMEO-) „asemănător, egal, uniform”. ◊ gr. homoios „asemănător, asemenea” > fr. homéo-, engl. id., germ. homöo- > rom. homeo- și omeo-. □ ~crom (v. -crom), adj., homocrom*; ~logi (v. -log), adj. pl., (despre cromozomi) care sînt parțial omologi; ~meri (v. -mer), s. m. pl., 1. Cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, după filozoful grec Anaxagoras, conțineau în sine toate calitățile posibile. 2. Tip de structură a talului lichenilor, la care celulele algei sînt răspîndite uniform în întreaga grosime a acestuia; ~merie (v. -merie), s. f., proces de cristalizare în comun a unor macromolecule organice, care au compoziție chimică foarte puțin diferită între ele; ~morfe (v. -morf), adj. pl., (despre organisme) care sînt asemănătoare prin condițiile de viață în care trăiesc și prin faptul că aparțin aceluiași grup taxonomic, fără a fi însă legate filogenetic; ~morfie (omeomorfie) (v. -morfie), s. f., fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuși; sin. homeomorfism; ~pat (v. -pat), s. m. și f., specialist în homeopatie; ~patie (v. -patie), s. f., sistem terapeutic ce întrebuințează doze infinitezimale de medicamente care, în cantități mari, ar produce o afecțiune analoagă celei pe care o combate; sin. homeoterapie; ~plastie (v. -plastie), s. f., homoplastie*; ~plazie (v. -plazie), s. f., neoformație de țesuturi prin diviziuni celulare anormale, dar care corespund țesuturilor de bază; ~ptotă (v. -ptotă), s. f., figură de sintaxă poetică, constînd în potrivirea fonică a ultimelor silabe a două cuvinte învecinate; ~reză (v. -reză), s. f., 1. Lege a dezvoltării desemnînd echilibrări și reechilibrări progresive. 2. Dezvoltare canalizată într-o anumită direcție, formîndu-se un țesut deosebit sub aspect morfologic și fiziologic; ~stat (v. -stat), s. n., sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice și probabilistice a regimului de funcționare stabilă; ~stază (v. -stază), s. f., 1. Proprietate generală a organismelor de a-și menține, în limitele echilibrului funcțional, genetic și fiziologic, constantele mediului intern. 2. Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice; ~stazie (v. -stazie), s. f., homeostază* (l, 2); ~term (v. -term), adj., s. n. pl., 1. adj., s. n. pl., (Organisme) cu temperatura constantă, independentă de cea a mediului extern. 2. adj., (Despre izvoare) Care izvorăște la o temperatură apropiată de aceea a organismului uman; ~termie (v. -termie), s. f., proprietate a animalelor cu sînge cald de a-și menține constantă temperatura corpului; ~tipie (v. -tipie), s. f., caracteristică a organelor care, pe același animal, prezintă același tip structural.

homeoptotă (gr. homoioptoton, „repetarea aceluiași caz”), figură care constă în folosirea unor membre ale frazei terminate cu același cuvânt sau cuvinte cu aceleași silabe finale (A). „Bine-ar fi, dac-ar fi așa, căci la război înapoi și la pomană navală, parcă nu prea vine la socoteală.” H. înseamnă, etimologic, întrebuințarea unor cuvinte declinabile cu aceeași terminație cazuală (similiter desinens), în românește, aceeași ori aproape aceeași: N.-Ac. sau G.-D.: „Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună.” (Eminescu) Cuvintele cu aceeași terminație (care poate fi și asonanță) pot fi și alte părți de vorbire, cum ar fi verbul, adverbul. În acest caz ar fi vorba de homeoteleută (gr. homioteleuton, „care se termină la fel”): „Zâna a fugit și în păduri s-a năpustit; atunci văzu bine că puica a zburat, s-a dus și pe dânsul l-a răpus.” (Al. I. Odobescu) • Morier (p. 193) menționează că „asonanța și rima sunt cazuri particulare de homeoptotă sau homeoteleută” (după Marouzeau).