HOMEOMORFÍSM s. n. 1. (Mat.) Funcție care aplică unul pe altul două spații. 2. (Fiz.) Fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuși. [Pr.: -me-o-. – Var.: omeomorfísm s. n.] – Din fr. homéomorphisme.

OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.

HOMEOMORFÍSM s. n. 1. (Mat.) Funcție care aplică unul pe altul două spații. 2. (Fiz.) Fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuși. [Pr.: -me-o-. – Var.: omeomorfísm s. n.] – Din fr. homéomorphisme.

OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.

homeomorfísm s. n. (sil. -me-o-)[1]

omeomorfísm s. n.[1]

HOMEOMORFÍSM s.n. 1. (Mat.) Funcție care aplică unul pe altul două spații. 2. Fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuși. [Var. omeomorfism s.n. / < fr. homéomorphisme].

OMEOMORFÍSM s.n. v. homeomorfism.

HOMEOMORFÍSM s. n. 1. (med.) funcție care aplică unul pe altul două spații. 2. fenomen referitor la analogiile cristaline ale unor corpuri. (< fr. homéomorphisme)