holtei definitie

22 definiții pentru holtei

HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, celibatar, becher. Se gîndește să să însoare, că era holtei cam stătut și-acum și-avea cu ce-și ținea muierea. RETEGANUL, P. IV 29. Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic, precum vedeți. ALECSANDRI, T. I 287. Sînt holtei și n-am gînd să mă însor. NEGRUZZI, S. I 199. ♦ Tînăr bun de însurat. Ia privește-l cum o crescut de mare! S-o făcut holtei. ALECSANDRI, T. I 42.
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit, a duce viață de holtei. Spală și naframa mea, Care-am holteit cu ea. ȘEZ. IX 59.
holtéi1 s. m., pl. holtéi, art. holtéii
holteí2 (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă
holtéi s. m., pl. holtéi, art. holtéii
holteí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 sg. și pl. holteiáscă
HOLTÉI s., adj. v. celibatar.
HOLTEÍ vb. v. burlăci.
Holtei ≠ familist
holtéi (holtéi), s. m. – Burlac. Pol. hultaj, rut. hol’tjai „desfrînat” (Tiktin; DAR); după Cihac, II, 140, din rus. cholostyĭ „burlac”. – Der. holteiesc, adj. (de burlac); holteie, s. f. (burlăcie); holtei, vb. (a trăi ca holtei).
HOLTÉI ~ m. Bărbat necăsătorit; burlac; celibatar. Viață de ~. /<ucr. holtjaj
holteiu m. Mold. flăcău: când eram holteiu. [Pol. HULTAĬ, vagabond].
holtéĭ m., pl. tot așa (pol. hultaj, vagabond. Cp. și cu rus. holostóĭ, holteĭ). Est. Burlac, celibatar.
holteĭésc v. intr. (d. holteĭ). Burlăcesc, trăĭesc ca holteĭ.
HOLTEI s., adj. burlac, cavaler, celibatar, flăcău, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (Este încă ~.)
HOLTEI vb. a burlăci.
holteí, holteiesc, vb. intranz. – (reg.) A feciori, a petrece tinerețea: „Spală și cămașa mé / Care-am holteit cu ié” (Calendar, 1980: 94). – Din holtei „burlac” (Scriban, DEX, MDA).
holteí, holteiesc, vb. intranz. – A feciori, a petrece tinerețea: „Spală și cămașa mé / Care-am holteit cu ié” (Calendar 1980: 94). – Din holtei „burlac” (< ucr. holtjaj „desfrânat”).

holtei dex

Intrare: holtei (s.m.)
holtei s.m. substantiv masculin
Intrare: holtei (vb.)
holtei vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: holtei
holtei