holografie definitie

10 definiții pentru holografie

HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie.
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie.
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holografíe (fotogr.) s. f. (sil. -gra-) → grafie
HOLOGRAFÍE s.f. Procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser. [Gen. -iei. / < fr. holographie].
HOLOGRAFÍE s. f. procedeu de luat imagini în relief prin iluminarea obiectelor în lumina laserului. (< fr. holographie)
HOLOGRAFÍE f. Procedeu de obținere a imaginii în relief cu ajutorul laserului. [G.-D. holografiei; Sil. -lo-gra-] /<fr. holografie
holografíe s. f. (foto) ◊ „Holografia în stomatologie. Fotografierea tridimensională a cavității bucale, sau «holodentografia», prezintă un șir de avantaje în comparație cu metodele radiografice practicate în prezent, înlesnind diagnosticarea mai precisă a afecțiunilor dentare.” Sc. 26 V 74 p. 6. ◊ „Holografia este un procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, folosind lumina laserului, hologramele înregistrând amplitudinile undelor luminoase care vin de la obiect și fazele acestor unde. Specialiștii britanici au demonstrat că hologramele înregistrează nu numai amplitudinile foarte rapide [...] ci și cele extrem de lente. În acest fel, criminaliștii britanici au intrat în posesia unei camere holografice a cărei greutate este de 18 kg și care slujește la descoperirea urmelor lăsate de răufăcători pe covoare sau alte țesături groase.” Sc. 12 X 77 p. 5; v. și Mag. 22 VI 74 p. 1; v. și hologramă (din fr. holographie; cf. engl. holography; PR 1947, BD 1968; DT; DEX; DN3)
HOLOGRAFÍE (< fr. {i}; {s} holo- + gr. graphein „a scrie”) s. f. Metodă de înregistrare și reproducere a câmpurilor ondulatorii, bazată pe fenomenul de interferență a undelor. Inventată (1948) de fizicianul Dennis Gábor. Prin interferența undelor se obține o imagine exactă a obiectului dat, care, fiind fixat pe o suprafață fotosensibilă, constituie o hologramă.
HOLO- (OLO-) „întreg, integral, total”. ◊ gr. holos „întreg, tot” > fr. holo-, germ. id., engl. id. > rom. holo- și olo-. □ ~bazidiomicete (v. bazi-, v. dio-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci superioare, care cuprinde specii cu bazidia întreagă, nesegmentată și cu corpurile de fructificație bine diferențiate; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre pești) care migrează în același mediu marin, sau dulcicol; ~bioză (v. -bioză), s. f., variantă a holismului care susține că evoluția este produsă mai ales prin concentrarea și asocierea progresivă a organismelor simbionte într-un întreg, creator al noului în evoluție; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care se divide complet în celule în timpul clivajului. 2. (Despre spori) Care participă integral la formarea celulelor; ~carp (v. -carp), s. n., fruct întreg, nedespicat; ~caust (v. -caust), s. n., sacrificiu practicat în antichitate de unele popoare, care consta în arderea integrală a animalului pe altar; ~cefal (olocefal) (v. -cefal), s. m., 1. s. m., Monstru prezentînd deficiențe somatice, dar avînd capul complet dezvoltat. 2. s. m. pl., Grup de pești marini cartilaginoși, avînd maxilarul superior sudat la baza craniului; ~cen (olocen) (v. -cen1), s. n., adj., 1. s. n., Ultima epocă (serie) a perioadei cuaternare care se continuă și astăzi, caracterizată prin desăvîrșirea treptată a tipurilor umane și prin apariția culturilor materiale. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~cenoză (v. -cenoză1), s. f., comunitate de organisme considerată în ansamblul ei geobotanic; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu centromerul difuz pe întreaga lungime; ~ciclic (olociclic) (v. -ciclic), adj., 1. Care formează un cerc complet. 2. Care înconjoară complet un organ vegetal. 3. (Despre plante) Persistent în tot cursul anului, avînd frunze de înlocuire; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) la care apa mustește din pămînt, formînd mlaștini cu vegetație și faună sărace; ~crin (v. -crin), adj., 1. (Despre glande) Cu secreție totală. 2. Care împreună cu celula secretoare formează elementele componente ale secreției glandulare; ~cronic (olocronic) (v. -cronic), adj., referitor la toată desfășurarea în timp a unui fenomen; ~demografie (v. dento-, v. -grafie), s. f., fotografiere tridimensională a cavității bucale; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., transplant vegetal la care hipobiotul nefoliat posedă aparat de absorbție, iar epibiotul, aparat de asimilație; ~edrie (oloedrie) (v. -edrie), s. f., calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă; ~endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj., (despre ciuperci) care trăiește toată viața în interiorul unui alt organism; ~endozoare (v. endo-, v. -zoar), s. n. pl., organisme (ciuperci, bacterii) care trăiesc în corpul animalelor-gazdă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe a căror viață nu este dependentă de a altor organisme; ~frastic (v. -frastic), adj., (despre limbi) în care o gîndire, o frază se exprimă printr-un singur cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Condiție de a avea gameți morfologic similari celulelor somatice. 2. Macrogamie cu participarea întregului aparat vegetativ, rezultînd nemijlocit o celulă nediferențiată cu rol de gamet; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblul proceselor de ontogenie și filogenie, prin care se exprimă continuitatea vieții; sin. hologenie; ~genie (v. -genie1), s. f., hologeneză*; ~genotip (v. geno-1, v. -tip), s. n., specie vegetală sau animală care a stat la baza creării unui gen nou; ~gimnocarp (v. gimno-, v. -carp), adj., cu fructe sau fructificații complet nude, neacoperite; sin. hologimnocarpic; ~gin (v. -gin), adj., cu caractere care se transmit numai pe linie femelă; sin. hologinic; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine obținută prin holografie; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică prin înlocuirea totală a părții vegetale regenerate; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Stare patologică generală, exteriorizată prin modificări locale. 2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecința unei stări patologice generale; ~petal (v. -petal), adj., cu pistilul și staminele transformate în petale; ~saprofite (olosaprofite) (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., organisme saprofite în mod obligatoriu, lipsite de clorofilă și cu nutriție limitată la substanțele organice vegetale sau animale; ~spor (v. -spor), s. m., spor a cărui formă și a cărui mărime se definitivează înainte ca sporul precedent să fi ajuns la maturitate deplină; ~stom (v. -stom), s. n., peristom continuu, prezent la gasteropode și echinide; ~tecă (olotecă) (v. -tecă), s. f., înveliș calcaros continuu al coloniilor masive de madrepori; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar vegetal sau animal pe baza căruia s-a făcut descrierea speciei; ~tonie (v. -tonie), s. f., mișcare spasmodică a întregului sistem muscular; ~trih (v. -.trih), adj., care prezintă păr sau cili de aceeași mărime pe toată suprafața.

holografie dex

Intrare: holografie
holografie substantiv feminin
  • silabisire: -gra-