HOJMALẮU, hojmalăi, s. m. (Reg.) Om voinic, înalt (și prost). [Var.: hojmălắu s. m.] – Et. nec.

HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău.

HOJMALẮU, hojmalăi, s. m. (Reg.) Om voinic, înalt (și prost). [Var.: hojmălắu s. m.] – Et. nec.

HOJMĂLẮU, hojmălắi, s. m. V. hojmalău.

HOJMALẮU, hojmalăi, s. m. (Mold., Bucov.) Om mare și înalt; vlăjgan. Acest ajutor al camarazilor mei a avut darul să-l scoată pe hojmalău din toate țîțînile. SADOVEANU, N. F. 148. Cercă moșneagul să se împotrivească, dar hojmalăul se răsti la el, gaia să-l lovească. DUNĂREANU, CH. 30. Și cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine. CREANGĂ, A. 6. – Variantă: hoșmălắu (DUNĂREANU, N. 19) s. m.

hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii

hojmalău s. m., art. hojmalăul; pl. hojmalăi, art. hojmalăii

HOJMĂLẮU ~i m. pop. Bărbat înalt și puternic, dar cam mărginit. /Orig. nec.

hojmalău a. țeapăn. ║ m. om mare la trup și cu mintea de copil: doi hojmalăi se și luase după mine. CR. [Origină necunoscută].

hojmalắŭ m. (d. hojma, adică „mereŭ, lung mereŭ, lungan”, cu suf. -lăŭ). Est. Iron. Lungan, găligan, zaplan,măgădăŭ, vlăjgan, tînăr înalt și zdravăn. – În Trans. hajmandăŭ. V. huțupan.