HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar.

HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur pleșuv, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu fața și bărbia golașe care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar.

HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur pleșuv, care se hrănește cu hoituri (Nephron perenopterus). Copilul întoarse fruntea, ca să mai vadă hoitarul din albastrul cerului. SADOVEANU, P. M. 48. ◊ (Adjectival) În văzduh se roteau vulturii hoitari, căutînd cină putredă în preajma cirezilor de vite albe și a stînilor de oi. SADOVEANU, M. C. 20.

hoitár s. m., pl. hoitári

hoitár s. m. (sil. hoi-), pl. hoitári

HOITÁR ~i m. Vultur-pleșuv de talie mică, care se hrănește cu hoituri. /hoit + suf. ~ar

hoĭtár m. (d. hoĭt). Zăgan.

zăgán (vest) și zagán (est) m. (turc. zagan, șoĭm; ngr. zagános). Sorliță (Șez. 37, 132). Un fel de vultur pleșuv care se numește și hoĭtar (vultur percnópterus). Un fel de șoĭm care mănîncă și mortăcĭunĭ (milvus).

hoitár, hoitari, s.m. – (reg.; ornit.) Specie de vultur cu pene de culoare albă-gălbuie (Neophron perenopterus). În Maramureș, hoitarul (vulturul alb) are o valoare istorică, deoarece este consemnat numai în literatura veche (Szilagyi, 1876). A dispărut complet din zonă (Ardelean, Bereș, 2000: 148). – Din hoit „cadavru, mortăciune, stârv” (< magh. dial. hoit) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

hoitár, -i, s.m. – (ornit.) Vultur alb (Neophron perenopterus). În Maramureș specia are numai o valoare istorică, deoarece este consemnată numai în literatura veche. În prezent a dispărut complet din zonă (Ardelean, Beres 2000). – Din hoit „cadavru, mortăciune, stârv” + -ar.