HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.

HODOROGÍT, -Ă, hodorogiți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care funcționează prost; uzat, stricat, hârbuit. 2. Fig. (Despre persoane) Șubrezit, ramolit de boală sau de bătrânețe. ♦ (Despre voce) Răgușit. [Var.: odorogít, -ă adj.] – V. hodorogi.

ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.

HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.

HODOROGÍT, -Ă, hodorogiți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care funcționează prost; uzat, stricat, hârbuit. 2. Fig. (Despre persoane) Șubrezit, ramolit de boală sau de bătrânețe. ♦ (Despre voce) Răgușit. [Var.: odorogít, -ă adj.] – V. hodorogi.

ODOROGÍT, -Ă, odorogiți, -te, adj. V. hodorogit.

HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Mai ales despre mori și despre vehicule în mers) A face zgomot mare; a hurui, a durui. Și căruța deșartă a trecut hodorogind. GALAN, Z. R. 381. Treceau căruțe grele, încărcate, hodorogind prin îmbulzeala trăsurilor care dispăreau în goana cailor. DUNĂREANU, N. 17. [Tigrul] simțea și auzea polobocul rostogolindu-se și hodorogind în urma lui. ODOBESCU, S. III 256. Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. S-aștepți puțin, că mă îmbrac – strigă dînsa hodorogind la dulapul în care-și ținea hainele. SLAVICI, O. I 354. Gata, răspunse ea din pod, hodorogind prin niște străchini și ulcioare. CONTEMPORANUL, III 651. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult și tare; a trăncăni. Mai tacă-vă lioarba! răcni Vătașa. Eu pierd și voi hodorogiți! DUNĂREANU, CH. 46. Din gură hodorogește, Chiar ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I 384. ◊ Tranz. (Neobișnuit) A lui bunică Ce cu neîncetare hodorogea minciuni. NEGRUZZI, S. II 265. 3. Refl. (Despre lucruri) A se strica, a se dărăpăna, a se hîrbui. Bătută însă mereu de vînturi, moara lui Busuioc s-a hodorogit. SLAVICI, O. I 226. ◊ Fig. (Despre persoane) M-am hodorogit, și trebuie să stau la reparat, măcar o săptămînă. CARAGIALE, O. VII 117.

HODOROGÍT, -Ă, hodorogiți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care funcționează prost; uzat, hîrbuit. Odaia din fund, cu... trei scaune, uh dulap hodorogit și cîteva fleacuri, botezate bibelouri de familie, era a lui Titu. REBREANU, R. I 27. Cîteva trăsuri hodorogite... veneau în urma lui. BART, E. 294. S-auzi un scîrțîit de căruță hodorogită și treapăd de potcoave. ANGHEL-IOSIF, C. L. 179. ◊ Expr. Moară hodorogită = moară dărăpănată, care face zgomot cînd e pusă în mișcare; fig. om care vorbește mult și tare, care trăncănește fără încetare. Are cineva cap să se liniștească de răul tău? Ia auzi-l-ăi: parcă-i o moară hodorogită. CREANGĂ, O. A. 252. 2. Fig. (Despre persoane) Șubrezit de boală sau de bătrînețe, lipsit de vigoare. Sus, pe capră, lîngă vizitiul hodorogit... sta o copilă de vreo 6 ani. SAHIA, U.R.S.S. 61. ♦ (Despre voce) Răgușit. Dădu drumul glasului, care era totdeauna hodorogit. PAS, Z. III 267. – Variantă: odorogít, -ă (ISPIRESCU, L. 10) adj.

ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.

hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă

hodorogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hodorogeáscă

HODOROGÍ vb. 1. v. hurui. 2. v. zgâlțâi.

HODOROGÍ vb. v. degrada, deteriora, flecări, îndruga, învechi, pălăvrăgi, ramoli, răguși, sporovăi, strica, trăncăni, uza.

HODOROGÍT adj. v. degradat, deteriorat, hârâit, hârâitor, învechit, ramolit, răgușit, senil, stricat, uzat.

A HODOROGÍ ~ésc intranz. 1) A face să se hodorogească. 2) (despre vehicule în mișcare sau obiecte în rostogolire) A produce un zgomot puternic și supărător. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote căutând insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult și fără rost. /Din hodorog

A SE HODOROGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A se deteriora prin exploatare excesivă. 2) fig. fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se șubrezi; a se ramoli. /Din hodorog

hodorogì v. 1. a face vuiet ca de ceva stricat sau spart: moara tot hodorogia POP.; 2. a cădea în ruine, a se dărăpăna; 3. fig. a spune vrute și nevrute: când vorbește, hodorogește CR.

hodorogit a. 1. învechit și stricat: tron hodorogit ISP.; 2. dărăpănat (și fig.).

hodorogésc v. intr. (rut. hódorom hoditi, a se clătina, a merge șovăind. V. hod). A face hodoronc, a nu funcționa bine: mașina asta hodorogește. Fig. Toc, trăncănesc, îndrug la vorbe: nu maĭ hodorogi la urechea mea! Fac tărăboĭ răscolind lucrurile: cine hodorogește pin pod? V. tr. Stric, hîrbuĭesc, deteriorizez: mĭ-aĭ hodorogit căruța. V. refl. Mă uzez, mă stric, (fig.) îmbătrînesc, perd memoria: căruța, (fig.) baba s’a hodorogit.

hodorogít, -ă adj. Stricat, deteriorat: căruță hodorogită. Fig. Iron. Îmbătrînit și slăbit: om hodorogit.

hodorogi vb. v. DEGRADA. DETERIORA. FLECĂRI. ÎNDRUGA. ÎNVECHI. PĂLĂVRĂGI. RAMOLI. RĂGUȘI. SPOROVĂI. STRICA. TRĂNCĂNI. UZA.

HODOROGI vb. 1. a durăi, a durui, a hurui, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)

hodorogit adj. v. DEGRADAT. DETERIORAT. HÎRÎIT. HÎRÎITOR. ÎNVECHIT. RAMOLIT. RĂGUȘIT. SENIL. STRICAT. UZAT.

hodorogí, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar, 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee) (DEX, MDA).

hodorogít, -ă, hodorogiți, -te, adj. – Stricat, distrus; răpciugos. – Din hodorogi (DEX, MDA).

hodorogí, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee).

a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.