hodorogi definitie

2 intrări

52 definiții pentru hodorogi

HODORÓG1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul etc. [Var.: hodorónc interj.] – Onomatopee.
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.
HODORÓNC interj. v. hodorog1.
HODORÓG1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul etc. [Var.: hodorónc interj.] – Onomatopee.
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oage, s. m., f. și n., HODOROÁGA s. f. art. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.
HODORÓNC interj. v. hodorog1.
HODORÓG1 interj. (Și în forma hodoronc) Onomatopee care redă zgomotul produs de căderea sau ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul pe un drum rău etc. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. Deodată, numai ce hodorog! leagănul cu piatra, jos. ȘEZ. II 54. ◊ (În corelație cu «tronc», exprimă o izbitură sau începutul, alteori sfîrșitul unei căderi) Și boii, spărieți, pornesc ca niște zmei; Însă deodată hodoronc! Dăm într-un șanț cu toții tronc! ALECSANDRI, T. I 351. Vai de tine! de trăsură! De voiești primblare... tronc? Dinții toți îți sar din gură Într-un veșnic hodoronc! id. ib. 149. ◊ Expr. Hodoronc- (sau, rar, hodorog-)tronc, se spune cînd cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau spune o vorbă deplasată. Și hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. DELAVRANCEA, la TDRG. Îmi istorisi un amor al lui, un fel de nuvelă nesărată și banală, care se isprăvea printr-un «Adio» ce cădea așa, hodoronc-tronc, fără nici un motiv. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Trîntește vorba Hodorog-tronc ca o roată. PANN, P. V. I 9. – Variantă: hodorónc interj.
HODORÓG2, hodorogi, s. m. Epitet injurios dat unui bătrîn care abia se mai ține pe picioare; căzătură, ramolit. Ciolane de hodorog bătrîn... butuci, nu picioare! – se înciudă moșneagul pe sine. MIHALE, O. 365. Pleacă d-aici... hodorogule... mai mă întrebi și al cui sînt? PREDA, Î. 37. Și un hodorog ca socru-său avea să i se împotrivească! GÎRLEANU, N. 31. Ah, hodorog șiret, că n-am știut! întîi pe tine te-aș fi răpus! DELAVRANCEA, S. 250.
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Mai ales despre mori și despre vehicule în mers) A face zgomot mare; a hurui, a durui. Și căruța deșartă a trecut hodorogind. GALAN, Z. R. 381. Treceau căruțe grele, încărcate, hodorogind prin îmbulzeala trăsurilor care dispăreau în goana cailor. DUNĂREANU, N. 17. [Tigrul] simțea și auzea polobocul rostogolindu-se și hodorogind în urma lui. ODOBESCU, S. III 256. Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. S-aștepți puțin, că mă îmbrac – strigă dînsa hodorogind la dulapul în care-și ținea hainele. SLAVICI, O. I 354. Gata, răspunse ea din pod, hodorogind prin niște străchini și ulcioare. CONTEMPORANUL, III 651. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult și tare; a trăncăni. Mai tacă-vă lioarba! răcni Vătașa. Eu pierd și voi hodorogiți! DUNĂREANU, CH. 46. Din gură hodorogește, Chiar ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I 384. ◊ Tranz. (Neobișnuit) A lui bunică Ce cu neîncetare hodorogea minciuni. NEGRUZZI, S. II 265. 3. Refl. (Despre lucruri) A se strica, a se dărăpăna, a se hîrbui. Bătută însă mereu de vînturi, moara lui Busuioc s-a hodorogit. SLAVICI, O. I 226. ◊ Fig. (Despre persoane) M-am hodorogit, și trebuie să stau la reparat, măcar o săptămînă. CARAGIALE, O. VII 117.
HODORÓNC interj. v. hodorog1.
HODOROÁGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. ♦ Epitet dat unei persoane bătrâne și ramolite. – Din hodorog2.
!hodoroága (dans) s. f. art., neart. hodoroágă, g.-d. art. hodoroágei
hodoroágă (persoană, obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroágei; pl. hodoroáge
hodoróg1 (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorógi
hodoróg2 (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroáge
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
!hodorónc interj.
hodoroága (dans) s. f. art.
hodoroágă (femeie, obiect) s. f., g.-d. art. hodoroágei; pl. hodoroáge
hodoróg/hodorónc interj.
hodoróg (persoană) s. m., pl. hodorógi
hodoróg (obiect) s. n., pl. hodoroáge
hodorogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hodorogeáscă
hodorónc v. hodorog
HODORÓG s. v. babalâc.
HODOROGÍ vb. 1. v. hurui. 2. v. zgâlțâi.
HODOROGÍ vb. v. degrada, deteriora, flecări, îndruga, învechi, pălăvrăgi, ramoli, răguși, sporovăi, strica, trăncăni, uza.
hodorónc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe grele. – Var. hodorosc, hodorog. Creație expresivă, cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se folosește adesea în compunere: hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greșeală foarte mare. Pentru intenția expresivă, cf. compunerea asemănătoare hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (var. hodorog), s. n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu sl. udorobĭ „oală”; horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. hadaró „îmblăciu” (cf. hădărag); hodoroagă, s. f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar); hodoroabă, s. f. (vechitură, lucru uzat); hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers); hodorogeală, s. f. (zgomot supărător, zdrăngănit); hodroage, s. f. pl. (boarfe, catrafuse); înhodoroba, vb. (a repara); hodrînc, s. n. (Trans., unealtă, sculă); hodrînca (var. hobrînca), vb. (a scutura, a zgîlțîi).
HODOROÁGĂ ~ge f. Vehicul hodorogit, care face mult zgomot. /Din hodorog
HODORÓG1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unui obiect tare și voluminos) [Var. hodoronc] /Onomat.
HODORÓG2 m. Persoană bătrână, slabă și neputincioasă. /v. a hodorogi
A HODOROGÍ ~ésc intranz. 1) A face să se hodorogească. 2) (despre vehicule în mișcare sau obiecte în rostogolire) A produce un zgomot puternic și supărător. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote căutând insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult și fără rost. /Din hodorog
A SE HODOROGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A se deteriora prin exploatare excesivă. 2) fig. fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se șubrezi; a se ramoli. /Din hodorog
HODORÓNC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unor obiecte tari și voluminoase). ◊ ~-tronc se folosește când se întâmplă un lucru neașteptat sau când cineva spune o vorbă nepotrivită. /Onomat.
hodoróg2, hodoroáge, s.n. (reg.) coș înalt și fără fund pentru prinderea peștelui în bălțile (ochiurile) cu apă mică.
hodoroagă f. 1. lucru vechiu și stricat: o hodoroagă de căruță ISP.; 2. (ironic) căzătură de om: hodoroagă bătrână; 3. fam. toacă gură. [V. hodorog].
hodorog! int. exprimă sgomotul ce fac lucrurile învechite: hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo... carul se strică CR. ║ n. V. hodoroagă. [Onomatopee].
hodorogì v. 1. a face vuiet ca de ceva stricat sau spart: moara tot hodorogia POP.; 2. a cădea în ruine, a se dărăpăna; 3. fig. a spune vrute și nevrute: când vorbește, hodorogește CR.
hodoronc! int. exprimă sunetul unui lucru ce cade cu vuet: hodoronc tronc! ║ n. flecărie continuă: întrun veșnic hodoronc Al. [V. hodorog].
hodoroágă f., pl. oage (d. hodorog). Fam. Iron. Unealtă, mașină saŭ femeĭe hodorogită: o hodoroagă de căruță, de babă. V. cotoroanță și daradaĭcă.
(h)odorób n., pl. oabe și -oábă f., pl. e (vrus. udorobĭ, oală, údoroba, oală proastă, dorob, cutie, coș, rut. odoróblo, văcălie. Bern. 1, 211). Coș fără fund (gabion orĭ cilindru de împletitură de salcie) care se cufundă în apele micĭ (ca în japșe) ca să prinzĭ peștele cu mîna. – Și -óg, pl. oage. V. horeț și oboroacă.
2) hodoróg, V. hodorob.
1) hodoróg m. (din hodorogesc). Fam. Om hodorogit: un hodorog de moșneag, măĭ hodorogule!
hodorogésc v. intr. (rut. hódorom hoditi, a se clătina, a merge șovăind. V. hod). A face hodoronc, a nu funcționa bine: mașina asta hodorogește. Fig. Toc, trăncănesc, îndrug la vorbe: nu maĭ hodorogi la urechea mea! Fac tărăboĭ răscolind lucrurile: cine hodorogește pin pod? V. tr. Stric, hîrbuĭesc, deteriorizez: mĭ-aĭ hodorogit căruța. V. refl. Mă uzez, mă stric, (fig.) îmbătrînesc, perd memoria: căruța, (fig.) baba s’a hodorogit.
HODOROG s. babalîc, baccea, căzătură, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hîrb. (A ajuns un ~.)
hodorogi vb. v. DEGRADA. DETERIORA. FLECĂRI. ÎNDRUGA. ÎNVECHI. PĂLĂVRĂGI. RAMOLI. RĂGUȘI. SPOROVĂI. STRICA. TRĂNCĂNI. UZA.
HODOROGI vb. 1. a durăi, a durui, a hurui, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.)
hodoroaga, joc* popular românesc, de bărbați, întâlnit în S Transilvaniei și în Dobrogea. Se joacă în cerc cu brațele în lanț. Are ritm* asimetric, melodie proprie și mișcare moderată; pași simpli cu deplasări bilaterale alternând cu pași săriți încrucișați (în față și în spate) executați pe direcția inversă rotirii acelor de ceasornic. Sin.: șchioapa.
hodorogí, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar, 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee) (DEX, MDA).
hodorogí, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee).

hodorogi dex

Intrare: hodorogi
hodorogi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hodorog
hodorog substantiv neutru interjecție substantiv masculin
hodoronc interjecție