HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală.

HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală.

HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. Faptul de a hodorogi; zgomot mare, continuu și asurzitor (de obiecte lovite între ele, răsturnate etc.); huruială. Moara măcina mereu, mereu, cu hodorogeala enervantă a roții rupte. ARDELEANU, D. 241. Cu talanca de la oi, cu cleștele și cu vătrariul face o hodorogeală și un tărăboi de-ți ia auzul! CREANGĂ, A. 39. ◊ (Metaforic) Cîtă hodorogeală de tunete, ce mai vînzoleală și trăncăneală de pretutindeni nu era să zguduie, din temelie, gospodăria cerească! HOGAȘ, M. N. 164.

hodorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli

hodorogeálă s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli

HODOROGEÁLĂ ~éli f. Zgomot produs de obiecte care se lovesc între ele ori de mersul zdruncinat al unui vehicul. /a hodorogi + suf. ~eală

hodorogeálă f., pl. elĭ. Fam. Acțiunea de a hodorogi. Fig. Trăncăneală, flecărire multă.