ODÍHNĂ, (
3) odihne,
s. f. 1. Întrerupere temporară a unei activități în scopul refacerii și al întăririi forțelor; (stare sau timp de) repaus; odihnire. ◊ Casă de odihnă = clădire în localitățile balneare sau climaterice în care oamenii își petrec concediul de odihnă, sfârșitul de săptămână etc. Odihnă activă = repaus realizat prin practicarea unei activități sportive în limitele în care nu provoacă oboseală. ◊ Fără odihnă =
a) loc. adj. care este în continuă mișcare, în veșnic neastâmpăr; neastâmpărat;
b) loc. adv. mereu, neîncetat. ◊
Expr. (
Înv.) A pune (cuiva) odihnă sau a lăsa (ceva) în odihnă = a înceta de a mai folosi (un obiect); a întrerupe (o acțiune). ♦ Somn2.
2. Calm desăvârșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. ♦ (Adesea determinat prin „de veci” sau „veșnică”) Moarte;
p. ext. mormânt.
3. (
Concr.) Platformă orizontală plasată după o serie de trepte ale unei scări, fie pentru odihnă (
1), fie pentru intrarea în apartamentele unui etaj; palier. [
Var.: (
reg.)
hodínă, odínă s. f.] – Din
odihni (derivat regresiv).
ODÍHNĂ, (
3) odihne,
s. f. 1. Întrerupere temporară a unei activități în scopul refacerii și al întăririi forțelor; (stare sau timp de) repaus; odihnire. ◊ Casă de odihnă = clădire în localitățile balneare sau climaterice în care oamenii își petrec concediul de odihnă. Odihnă activă = repaus realizat prin practicarea unei activități sportive în limitele în care nu provoacă oboseală. ◊ Fără odihnă =
a) loc. adj. care este în continuă mișcare, în veșnic neastâmpăr; neastâmpărat;
b) loc. adv. mereu, neîncetat. ◊
Expr. (
Înv.) A pune (cuiva) odihnă sau a lăsa (ceva) în odihnă = a înceta de a mai întrebuința (un obiect); a întrerupe (o acțiune). ♦ Somn2.
2. Calm desăvârșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. ♦ (Adesea determinat prin „de veci” sau „veșnică”) Moarte;
p. ext. mormânt.
3. (
Concr.) Platformă orizontală plasată după o serie de trepte ale unei scări, fie pentru odihnă (
1), fie pentru intrarea în apartamentele unui etaj; palier. [
Var.: (
reg.)
hodínă, odínă s. f.] – Din
odihni (derivat regresiv).
ODÍHNĂ, (
4) odihne,
s. f. 1. întrerupere temporară a unei activități în scopul recîștigării energiei, al refacerii forțelor; (stare sau timp de) repaus. Cum ajunse acasă, își lăsă numai o zi de odihnă, apoi începu a pune la cale îndeplinirea unor hotărîri mari. SADOVEANU, B. 85. Iată cel mai frumos loc de odihnă pe care l-am întilnit în viața mea! GALACTION, O. I 40. După o clipă de odihnă, încordîndu-și toate puterile, bietul bătrîn se tîra tot mai în afara satului. BUJOR, S. 169. ◊ Casă de odihnă = clădire în localități balneare sau climaterice, în care oamenii muncii își pot petrece concediul. ◊
Loc. adj. și
adv. Fără odihnă = (care este) în veșnică mișcare, în veșnic neastîmpăr. Apa clipotește fără odihnă. C. PETRESCU, S. 141. (În forma regională hodină) Parcă-i o căpriță fără astîmpăr și fără hodină. SADOVEANU, O. VII 56. ♦ Somn. Ia acuși se duce noaptea și vai de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ◊
Expr. A se da odihnei = a se culca, a dormi. Îl rugă să se dea nițel odihnei. ISPIRESCU, E. 128.
2. Calm desăvîrșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. În această familie deprinsă cu trai ușor și bun, el sifigur nu-și găsea odihnă. C. PETRESCU, Î. I 10. Moșia Babaroaga însă nu-i mai dădea odihnă. REBREANU, R. I 255. Vitele nu mai aveau odihnă de muște. SANDU-ALDEA, U. P. 164.
3. (Determinat adesea prin «de veci», «veșnică» etc.) Moarte;
p. ext. mormînt. Gătire se făcu de îngropăciune... și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. ISPIRESCU, E. 253. Acolo au odihna, locaș adînc, tăcut, Eroi. ALEXANDRESCU, M. 9.
4. Platformă orizontală așezată, de obicei, la cotiturile unei scări (pentru a permite persoanelor care circulă pe ea să se odihnească sau pentru a înlesni intrarea în încăperile unui cat). – Variante: (regional)
hodínă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282),
odínă (EMINESCU, O. I 49, HODOȘ, P. P. 66)
s. f.