hoție definitie

11 definiții pentru hoție

HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie.
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie.
HOȚÍE, hoții, s. f. 1. Faptul de a fura, de a trăi din furturi. Fătul meu, te-am dat să înveți toate meșteșugurile. Nu mi-a venit în gînd că și hoția este un meșteșug. ISPIRESCU, L. 367. 2. Faptă săvîrșită de hoț; furt. Hoții, spargeri nu s-au pomenit niciodată în Sulina. BART, E. 326. De cînd ai trimis jandarmi prin sate, s-au înmulțit hoțiile... că ei singuri, jandarmii aceștia ai dumitale, sînt cei mai prima hoți! SP. POPESCU, M. G. 63. ♦ Defraudare, fraudă. Niște domni nobili... cu vile și automobile... au organizat hoția în stil mare. BOGZA, A. Î. 37.
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
HOȚÍE s. 1. v. furt. 2. v. fraudă. 3. v. escrocherie.
HOȚÍE ~i f. 1) Caracter de hoț. 2) Delict constând în însușirea pe ascuns a bunurilor materiale străine; furt. [G.-D. hoției] /hoț + suf. ~ie
hoție f. 1. fapta de a fura: legea pedepsește hoția; 2. lucru furat, furt: vrea să-și ascunză hoțiile.
hoțíe f. Furt, acțiunea de a fura.
HOȚIE s. 1. furat, furătură, furt, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tîlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. (Se cam ocupă cu ~.) 2. (JUR.) delapidare, escrocherie, fraudă, (livr.) malversație, (fig.) mîncătorie. (Condamnat pentru ~.) 3. escrocherie, impostură, înșelăciune, înșelătorie, pungășeală, pungășie, șarlatanie, șmecherie, (livr.) tripotaj, (rar) șarlatanerie, șarlatanism, șmecherlîc, (pop. și fam.) pezevenclîc, potlogărie, (Mold.) șolticărie, (înv.) calpuzanlîc, matrapazlărie, meșteșug, șălvirie, (înv., în Mold.) șulerie, (fam.) coțcărie, matrapazlîc, pehlivănie, pișicherlîc, șmechereală, (înv. fam.) coțcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ține de ~ii.)
HOȚIE. Subst. Hoție, hoțit (rar), hoțomănie, furt, furat, furătură (rar), mangleală. (arg.); tîlhărie, tîlhărășug (înv.), lotrie (înv. și pop.), banditism; gangsterism, brigandaj (franțuzism), piraterie, flibusterie. Fraudă, fraudare, defraudare, delapidare, deturnare, sustragere; jaf, jefuit, jefuire, jecmăneală, prădare, prădat, prădăciune (pop.); spargere, efracție. Furtișag, ciordeală (fam.), ciordit (fam.), șterpeleală (fam.), șterpelire (fam.), șparlire (arg.), buzunăreală. Cleptomanie. Escrocherie, escrocare, înșelăciune, înșelare, înșelătorie, șarlatanie, șarlatanism (rar), șmecherie, șmecherlîc (rar), șmecherire, potlogărie (fam.), potlogărit (fam.), coțcărie (fam.), pungășie, pungășeală (fam.), borfășie (rar), găinărie (fam.), trișare,; șulerie (reg.); învîrteală (fam.), ciupeală (fam.),. ciubuc (fig., fam.), cîștig ilicit. Hoț, hoțoman (augm.), hoț de codru, hoț de drumul mare, hoț de cai, fur (înv.), lotru (înv. și pop.), tîlhar, tîlhăroi (augm.), brigand (franțuzism), cîrjaliu (înv.), bandit, miquelete (livr.), apaș (rar), răufăcător, gangster; hoț de mare, pirat, corsar, flibustier (rar). Defraudator, delapidator, jefuitor, prădător (rar), spoliator (livr.), spărgător, efractor. Escroc, șarlatan, șmecher, potlogar (fam.), coțcar (fam.), pungaș, hoț de buzunare, borfaș, bojocar (rar), găinar (fam.), șnapan, panglicar (fig.), pișicher (fam.), papugiu (fam.); trișor, șuier (reg.); ciubucar (fig., fam.). Cleptoman. Bandă de hoți, bandă de tîlhari. Căpitan de hoți, harambașă (înv. și reg.). Lumea interlopă, drojdia societății, pegră (rar). Adj. De furat. Furat, șterpelit (fam.), șparlit (arg.). Furător (rar), lung de mînă, jefuitor; hoțesc, tîlhăresc, banditesc, pirateresc, piraticesc (înv.). Șarlatanesc (rar), șmecheresc, potlogăresc (fam.), pungășesc (fam.). Vb. A fura, a fura și ouăle de sub cloșcă, a face (a da) pui de giol, a fura ca în codru, a-și băga (a-și vîrî) mîinile pînă în coate, a hoți (rar), a mangli (arg.), a face (a trage) la stînga, a tîlhări (rar). A frauda, a defrauda, a delapida, a deturna, a sustrage; a jefui, a despuia, a dezbrăca (fig.), a lăsa pe cineva gol (pușcă), a jupui (fig.), a fura la drumul mare, a pune vamă, a aține drumul (calea, drumurile), a jecmăni, a prăda, a spolia (livr.), a sparge, a face o spargere. A ciupi (fig., fam.), a ciordi (fam.), a șterpeli (fam.), a șparli (arg.), a buzunări. A escroca, a înșela, a șmecheri, a potlogări (fam.), a pungăși (fam.), a trișa. A fi hoț, a avea degete lungi, a fi lung de mînă. Adv. Pe furate, pe furatele. Hoțește, hoțiș (rar), hoțomănește (rar), bannditește. Șmecherește, potlogărește (fam.). V. deposedare, imoralitate, înșelătorie.

hoție dex

Intrare: hoție
hoție substantiv feminin