HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec.

HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț.

HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec.

HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț.

HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. Cum v-am povestit la crîșmă, au năzuit doi hoți la parale. SADOVEANU, B. 110. Aista are să-ți spargă casa ș-are să te prade; aista-i un hoț. HOGAȘ, DR. II 151. Te pradă hoții. ȘEZ. III 116. Și mă scoate, dacă poți, De prin mîni, de pe la hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ◊ Hoț de codru v. codru. Hoț de drumul mare v. drum. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean, perfid. Păcat de dragostea noastră Că e lumea rea și hoață, Îmblă-n față să ne-o scoață. ALECSANDRI, P. P. 278. 2. (Familiar, cu o nuanță de ușoară mustrare și uneori de admirație) Ștrengar, șiret. Rada-i mare hoață, Poate satul tot să-l scoață Din sărit. COȘBUC, P. I 98. Ce văd? Iar hoțu cel de Leonaș? ALECSANDRI, T. I 217. Să-mi aleg... [o fată] Cu fața de ardeleancă, Cu ochii ca o șerpoaică Și hoață ca o vulpoaică. ȘEZ. IV 219.

HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. 1. A duce viață de hoț. Cu doi ani în urmă se ridicase un bandit cu faimă: Naum Naslung. Hoțise cu pricepere și se făcuse nevăzut dintr-o dată. SADOVEANU, P. M. 116. ♦ Tranz. (Rar) A fura. După ce împărțiră Toate cîte le hoțiră... Începură să-și ureze Sănătoși să ospeteze. PANN, P. V. I 70. 2. A haiduci. Cu drag vă voi cinsti... Cît în codru voi hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. Codrene, voinicele, Spune tu domniei-mele, Mulți creștini ai omorît Cît în țeară ai hoțit? ALECSANDRI, P. P. 89.

hoáță s. f., g.-d. art. hoáței; pl. hoáțe

hoț s. m., pl. hoți

hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă

hoáță s. f., g.-d. art. hoáței; pl. hoáțe

hoț s. m., pl. hoți

hoțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hoțeáscă

HOÁȚĂ s. hoțoaică, pungășoaică, (pop.) tâlhăriță, tâlhăroaică.

HOȚ s. 1. pungaș, (astăzi rar) prădător, (înv. și reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaș, războinic, (fam.) coțcar, (arg.) manglitor, șut, șutitor, teșcar. (~ de buzunare.) 2. v. escroc.

HOȚ s. v. ștrengar.

HOȚ DE MÁRE s. v. corsar, pirat.

HOȚÍ vb. v. fura, haiduci, lua, sustrage.

hoț (hóți), s. m. – 1. Persoană care fură. – 2. Persoană ageră, isteață. Origine obscură, probabil expresivă. Pare a aparține aceleiași rădăcini expresive haț, cf. hățaș, s. m. (Bucov., hoț). Variația vocalică nu e rară în cazuri de interpretare expresivă, cf. hală și hoală, hanță și hoarță, handră și hoandră, hăis și hois, etc. Pentru identitatea formală a numelui cu interjecția cf. cioc, dop, hop. Originea expresivă a fost indicată încă de Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 294, dar nu pare să fi fost acceptată. Celelalte ipoteze sînt departe de a fi convingătoare: din sl. zlodĕi „malefic” (Cihac, II, 141); de la o rădăcină sl. *chop-, de unde și rus. chopitĭ „a prinde”, cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde *hopț (Densusianu, GS, IV, 153); de la rădăcina sl. *hot-, cf. poftă (Scriban). De aici pare a proveni numele huțani sau huțuli, populație carpatică din Galiția, care vorbește ruteana, dar care nu pare a fi de origine slavă. (După Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta „got”, transmis prin intermediul rut.; însă această ipoteză nu pare posibilă). Der. hoață, s. f. (femeie care fură); hoțoaică, s. f. (hoață; prăjină de scuturat fructele); hoțesc, adj. (de hoți); hoțește, adv. (ca hoții; pe ascuns); hoțiș, adv. (hoțește); hoți, vb. (a duce viață de hoț; a fura); hoție, s. f. (furt; jaf; fraudă); hoțime, s. f. (bandă de hoți); hoțoman, s. m. (hoț), cu suf. expresiv -man; hoțomănie, s. f. (bandă de hoți); hoțomănesc, adj. (de hoți); pohoț, s. m. (hoț), în Mold., cu suf. po- ce indică excelența, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl glosează prin „libertin” și îl pune în legătură cu sl. pochotinŭ; pohoață, s. f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune greșit în legătură cu pațachină, prin intermediul unei forme incerte *pohoahă; pahonț (var. pohonț), s. m. (termen de batjocură pentru soldații ruși), cuvînt pus în legătură de către Tiktin cu rus. pĕhotinec „infanterist”, și de către Scriban cu rus. pogonecĭ „ștafetă”, cf. honț.

HOȚ ~i m. 1) Persoană care fură. 2) și adjectival fam. Ființă șireată și poznașă; viclean; șiret; șmecher. /Orig. nec.

A HOȚÍ ~ésc rar 1. intranz. A fi hoț. 2. tranz. (bunuri materiale) A sustrage prin hoție; a fura. /Din hoț

hoț m. cel ce fură; hoț de codru. [Origină necunoscută].

hoțì v. a face hoții: ei hoțesc împreună.

hoáță f., pl. e. Fem. d. hoț.

hoț m. (probabil, din răd. slavă hot- și hvat-, de unde vine poftă și înșfac [Bern. 1, 398 și 407]. Cp. și cu înhaț și cu moț, pin aluz. la căcĭula moțată a hoților orĭ a Moților din Ardeal. D. hoț numele Huțanilor saŭ Huțulilor în Bucov.). Fur, acela care fură. Fig. Fam. Epitet glumeț unuĭ șiret. – Fem. hoață și hoțoaĭcă, pl. e. – În vest și oț (VR. 1927, 5, 156, de doŭă orĭ). V. tîlgar.

HOAȚĂ s. hoțoaică, pungășoaică, (pop.) tîlhăriță, tîlhăroaică.

HOȚ s. 1. pungaș, (astăzi rar) prădător, (înv. și reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaș, războinic, (fam.) coțcar, (arg.) manglitor, șut, șutitor, teșcar. (~ de buzunare.) 2. escroc, impostor, înșelător, pungaș, șarlatan, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e și ăsta!)

hoț s. v. ȘTRENGAR.

hoț de mare s. v. CORSAR. PIRAT.

hoți vb. v. FURA. HAIDUCI. LUA. SUSTRAGE.

MAGNI MINORES SAEPE FURES PUNIUNT (lat.) hoții cei mari pedepsesc adesea pe hoții cei mici – Balbus, „Sententiae”, 107.

HOȚ abțibild, achizitor, aghiotant, alonjar, alpinist, aportor, aprod, aspensor, bijboc, bobocel, bojogar, borfaș, caiafă, caracudă, caramangiu, caraulă, carditor, cenușăreasă, chibiț, chichițar, chișer, cioran, ciorditor, circar, ciupitor, cocor, corecționar, croitor, curvă bătrână, digitator, excursionist, găinar, giolar, giurgian, guguștiuc, hârciog, hoț ca o coțofană, hubăr, hultan, ied, inspector, județ, julitor, junior, lăturean, lupache, lupeanu, lupescu, mafler, maimuțar, manglitor, matroz, mânuță de aur, mătreață, oblete, ostreață, palmagiu, panacotar, panacotist, paraditor, pălmar, perpelit, piețar, pungaș, șucăr, ucenic, vastangiu, zarzavagiu, zdrențar.

hoț ca o coțofană expr. hoț înrăit; cleptoman.

hoț de bună dimineața expr. (intl.) spărgător care operează în zorii zilei, pătrunzând în locuințe pe fereastra deschisă de la parterul unei clădiri.