hlizi definitie

14 definiții pentru hlizi

HLIZÍ, hlizesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A râde mult, prostește, fără rost. ♦ A se hârjoni, a cocheta. 2. A se mira, a se holba. – Cf. bg. hlezjase.
HLIZÍ, hlizesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A râde mult, prostește, fără rost. ♦ A se hârjoni, a cocheta. 2. A se mira, a se holba. – Cf. bg. hlezjase.
HLIZÍ, hlizesc, vb. IV. Refl. (Regional) 1. A rîde mult, prostește, fără rost. V. chicoti. Dar de ce vă hliziți, mă rog? a țipat cu mirare căpităneasa. SADOVEANU, N. P. 75. Ia mai tăceți, mă, ce dracu vă tot hliziți? VLAHUȚĂ, CL. 110. Chirică, cum îi treaba băieților, se acățera pe cele garduri și se hlizea cu ceilalți băieți. CREANGĂ, P. 163. ♦ (Despre îndrăgostiți, depreciativ) A se hîrjoni, a cocheta. Tu te hlizeai cu pieptănarul. CAMILAR, N. I 257. Privește, mă rog... pe duduca Lența cu domnișorul Radu, cum se hlizesc împreună. ALECSANDRI, T. 1432. 2. A face ochii mari, a se zgîi, a se holba. Meșterii ăi bătrîni s-au hlizit, la început, De asemenea lucru nemaivăzut. DEȘLIU, G. 26. [Petruță] de jos, hlizindu-se: Poate găsim, bădie Zaharie, și comoara ceea, în luncă! C. PETRESCU, R. DR. 16. Înțelege de ce se hlizesc ele: țăranii veniți au niște căciuli cum n-au mai văzut ele... înguste pe cap și late în fund, ca niște baniți. SP. POPESCU, M. G. 37.
!hlizí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hlizéște, imperf. 3 sg. se hlizeá; conj. prez. 3 să se hlizeáscă
hlizí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hlizésc, imperf. 3 sg. hlizeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hlizeáscă
HLIZÍ vb. v. chiorî, holba, zgâi.
hlizí (hlizésc, hlizít), vb. refl. – A avea chef de rîs, a sta să rîdă. Sl., cf. bg. hlĕzja „a glumi”, rut. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă”, ceh. iiziti se „a zîmbi” (Cihac, II, 139; DAR).
A SE HLIZÍ mă ~ésc intranz. pop. A râde fără rost. /Din hliză
hlizì v. Mold. a râde de toate nimicurile: Chirică se hlizia cu ceilalți băieți CR. [Cf. ceh LIZITI, a zâmbi].
2) hlizésc (mă) v. refl. (ceh. lizati și u-lizati se, a zîmbi; bg. hlĕzy se, glumesc; rut. hluzuvati, a ridiculiza). Est. Iron. Rîd, rînjesc: nu te hlizi, măĭ prostule! – Și hlinz- (Cov.).
1) hlizésc v. tr. (d. hliză). Vechĭ. Împart în hlize (o moșie). – Și -zuĭesc (CL. 1919, 3, 231).
hlizi vb. v. CHIORÎ. HOLBA. ZGÎI.
hlizí, hlizesc, (lizi, lizî), vb. refl. – 1. A râde de nimicuri, a chicoti. 2. A rânji. – Cf. ucr. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă” (Cihac, DA, cf. DER); cf. bg. hlezja se „a glumi” (Cihac, DA, cf. DER; DEX); cf. ceh. liziti (MDA).
hlizí, -esc, (lizi, lizî), vb. refl. – 1. A râde de nimicuri, a chicoti. 2. A rânji. – Cf. ucr. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă” (DER); Cf. ceh. liziti (MDA).

hlizi dex

Intrare: hlizi
hlizi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a