HISTOPATOLOGÍE s. f. Ramură a histologiei care studiază aspectul microscopic al organelor sau al țesuturilor bolnave. – Din fr. histopathologie.

HISTOPATOLOGÍE s. f. Ramură a histologiei care studiază aspectul microscopic al organelor sau al țesuturilor bolnave. – Din fr. histopathologie.

histopatologíe s. f., art. histopatología, g.-d. histopatologíi, art. histopatologíei

histopatologíe s. f. → patologie

HISTOPATOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu patologia țesuturilor. [Gen. -iei. / < fr. histopathologie].

HISTOPATOLOGÍE s. f. ramură a histologiei care studiază organele și țesuturile bolnave. (< fr. histopathologie)

HISTOPATOLOGÍE f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor țesuturilor organice, cu metodele de tratare și profilaxie ale acestora. /<fr. histopathologie

HISTO- „celulă, țesut organic”. ◊ gr. histos „țesut, țesătură” > fr. histo-, germ. id., engl. id. > rom. histo-. □ ~autoradiografie (v. auto-, v. radio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul distribuției topografice a unui radioizotop sau a unei substanțe marcate la nivelul celulei; sin. autohistoradiografie, historadiografie, radiohistografie; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază funcțiile celulei și ale țesuturilor organice; ~gen (v. -gen1), adj., s. n., 1. adj., Care dă naștere la noi țesuturi. 2. s. n., Unul dintre straturile de celule meristematice de la vîrful organelor vegetative. 3. s. n., Grup de celule meristematice generatoare de țesuturi; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre plasmă) care formează țesuturi; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și dezvoltare a țesuturilor vegetale și animale; sin. histogenie; ~genie (v. -genie1), s. f., histogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a țesuturilor organice; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a unei distribuții statistice prin dreptunghiuri, astfel ca înălțimea fiecărui dreptunghi să fie proporțională cu mărimile, pe care le reprezintă; ~id (v. -id), adj., asemănător cu un țesut organic; ~litic (v. -litic2), adj., (despre enzime) care produce histoliza; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a țesuturilor organice vii; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în histologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază țesuturile organice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., totalitatea metodelor și procedeelor de măsurare a țesuturilor organice; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor de dezvoltare și de organizare a țesuturilor organice; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., disciplină care tratează despre patologia țesuturilor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., ciupercă imperfectă din clasa adelomicetelor; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., apreciere cantitativă a elementelor histologice foarte mici cu ajutorul spectroscopului; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical bazat pe extracte tisulare; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat pentru disecția țesuturilor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui țesut organic; ~trof (v. -trof), adj., care furnizează substanțe nutritive folosite în gestație; ~trop (v. -trop), adj., care prezintă afinitate pentru celule și țesuturi organice.