HIPOSTÁZĂ, hipostaze, s. f. Stagnare a sângelui în vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau în plămânii bolnavilor care au stat mult timp în pat. – Din fr. hypostase.

HIPOSTÁZĂ, hipostaze, s. f. Stagnare a sângelui în vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau în plămânii bolnavilor care au stat mult timp în pat. – Din fr. hypostase.

HIPOSTÁZĂ s. f. Stagnarea sîngelui în vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau în plămînii bolnavilor care au stat mult timp în pat.

!hipostáză (boală) (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. hipostázei; pl. hipostáze

hipostáză (med.) s. f. (sil. mf. -sta-) → stază

HIPOSTÁZĂ s.f. 1. Stază sanguină pasivă. 2. (Gram.) Conversiune. [< fr. hypostase, cf. lat., gr. hypostasis].

HIPOSTÁZĂ s. f. 1. (med.) stază sangvină, cauzată de o lungă ședere în pat. 2. (lingv.) conversiune. (< fr. hypostase, lat., gr. hypostasis)

*ipostáză f., pl. e (vgr. ῾ypóstasis, ceĭa ce e dedesupt, temelie, sediment, ființă, persoană). Med. Sediment, depozit (de ex., în urină). Teol. Ființă, persoană. – Vechĭ ipostás, n., pl. urĭ și e (ngr.). V. stat 1.