HIPOPLAZÍE, hipoplazii, s. f. Dezvoltare incompletă sau insuficientă a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. hypoplasie.

HIPOPLAZÍE, hipoplazii, s. f. Dezvoltare incompletă sau insuficientă a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. hypoplasie.

hipoplazíe (-po-pla-) s. f., art. hipoplazía, g.-d. art. hipoplazíei; pl. hipoplazíi, art. hipoplazíile

hipoplazíe s. f. (sil. -pla-), art. hipoplazía, g.-d. art. hipoplazíei; pl. hipoplazíi, art. hipoplazíile

HIPOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare incompletă a unui organ sau a unui țesut. [Gen. -iei. / < fr. hypoplasie, cf. gr. hypo – sub, plassein – a forma].

HIPOPLAZÍE s. f. dezvoltare incompletă a unui țesut sau organ. (< fr. hypoplasie)

HIPOPLAZÍE f. Stare patologică constând în dezvoltarea insuficientă a unui țesut sau a unui organ. /<fr. hypoplasie