hipogeu definitie

11 definiții pentru hipogeu

HIPOGÉU, -ÉE, hipogei, -ee, s. n. adj. 1. S. n. (În Antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, cu destinație mai ales funerară. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.
HIPOGÉU, -GÉE, hipogei, -gee, s. n., adj. 1. S. n. (În antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.
hipogéu1 adj. m., pl. hipogéi; f. sg. și pl. hipogée
hipogéu2 s. n., art. hipogéul; pl. hipogée
hipogéu adj. m., pl. hipogéi; f. sg. și pl. hipogée
hipogéu s. n., art. hipogéul; pl. hipogée
HIPOGÉU, -ÉE s.n. (Ant.) Construcție, (spec.) mormânt subteran. [< fr. hypogée].
HIPOGÉU, -ÉE adj. (Despre animale, plante; op. epigeu) Care trăiește sub pământ. ♦ (Despre un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. ♦ (Despre roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul pământului. [< fr. hypogé, cf. gr. hypo – sub, ge – pământ].
HIPOGÉU1 s. n. (ant.) construcție, mormânt subteran. (< fr. hypogée, lat. hypogeum, gr. hypogeion)
HIPOGÉU2, -Ă adj. 1. (despre animale, plante) care trăiește sub pământ. ◊ (despre un mod de germinație) la care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. 2. (despre roci, procese geologice) care își are originea în interiorul pământului. (< fr. hypogé, gr. hypogeios)
*ipogéŭ n., pl. eĭe (lat. hypogéum, d. vgr. ῾ypógeion, d. ῾ypó, supt, și gê, pămînt. V. apo- și peri-geŭ). Construcțiune saŭ mormînt subteran.

hipogeu dex

Intrare: hipogeu
hipogeu adjectiv substantiv neutru