HIPODRÓM, hipodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru desfășurarea concursurilor hipice, prevăzut cu tribune pentru spectatori. – Din fr. hippodrome.

HIPODRÓM, hipodromuri, s. n. Incintă amenajată pentru desfășurarea concursurilor hipice, prevăzută cu tribune pentru spectatori. – Din fr. hippodrome.

HIPODRÓM, hipodromuri, s. n. Cîmp amenajat pentru alergări și curse de cai, cu o pistă în formă ovală și un amfiteatru pentru spectatori. Se-nșiruie și fug cantoanele-n monom Și kilometrii fug în urma lor, Și toate-aleargă ca pe-un hipodrom, Parcă s-au pus să bată un record. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 150.

hipodróm (-po-drom) s. n., pl. hipodrómuri

hipodróm s. n. (sil. -drom), pl. hipodrómuri

HIPODRÓM s. (livr.) turf. (Alergări de trap pe ~.)

HIPODRÓM s.n. 1. Incintă amenajată pentru exerciții și concursuri de călărie, cum și pentru întreceri de care. 2. Câmp amenajat pentru curse de cai. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. hippodrome, lat. hippodromos, cf. gr. hippos – cal, dromos – cursă].

HIPODRÓM s. n. 1. (ant.) incintă amenajată pentru exerciții și concursuri de călărie, ca și pentru întreceri de care. 2. câmp amenajat pentru curse de cai. (< fr. hippodrome)

HIPODRÓM ~uri n. Teren pentru hipism. [Sil. -po-drom] /<fr. hippodrome

hipodrom n. teren dispus pentru alergări de cai: hipodromul dela Băneasa.

*ipodróm n., pl. urĭ și oame (fr. hippodrome, lat. hippódromus, d. vgr. ῾ippódromos și -ómion, d. ῾ippos, cal, și drómos, loc de alergare. V. drum). Cîmp de alergărĭ cu caiĭ (în vechime și cu carele).

HIPODROM s. (livr.) turf. (Alergări de trap pe ~.)

HIPODRÓM (< fr.; {s} hipo2- + gr. dromos „cursă”) s. n. Teren special amenajat pentru desfășurarea concursurilor hipice și pentru antrenarea cailor trăpași și de curse. Are o pistă ovală (pe care se desfășoară competițiile), piste pentru antrenament, tribune pentru spectatori, clădiri auxiliare (manejuri acoperite, grajduri etc.). În Antichitate era folosit și pentru întreceri de care, cel mai cunoscut din Grecia antică fiind h. din Olimpia. În România, la București, în partea de N a orașului, a existat un h. construit în 1906 de arhitectul I. Berindei, unul dintre cele mai frumoase din Europa; a fost demolat în 1966. În prezent, un h. funcționează la Ploiești.

HIPO- „cal, cabaline”. ◊ gr. hippos „cal” > fr. hippo-, germ. id., engl. id. > rom. hipo-. □ ~camp (v. -camp), s. m., 1. Animal fabulos cu corp de cal, cu două picioare și terminat printr-o coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. Pește teleostean marin, lipsit de înotătoarea caudală, avînd capul asemănător cu al calului. 3. Circumvolute internă a encefalului, situată în planșeul inferior al ventriculului lateral; sin. cornul lui Amon; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru desfășurarea concursurilor hipice; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu carne de cal; ~fagie (v. -fagie), s. f., întrebuințare a cărnii de cal în alimentație; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de cai; ~id (v. -id), adj., asemănător calului; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hipologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază anatomia și fiziologia calului; ~metrie (v. -metrie1), s. f., disciplină care se ocupă cu clasificarea cailor după anumite măsurători; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat utilizat la măsurarea diferitelor dimensiuni corporale ale cailor; ~mobil (v. -mobil), adj., pus în mișcare de cai; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază bolile și defectele calului; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., disciplină care tratează despre creșterea și exploatarea calului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a calului.