HIPERTONÍE, hipertonii, s. f. 1. Stare a unei soluții hipertonice. 2. Creștere a tonusului mușchilor scheletici sau ai diferitelor organe interne și a sistemului nervos vegetativ. 3. Hipertensiune. – Din fr. hypertonie.

HIPERTONÍE, hipertonii, s. f. 1. Stare a unei soluții hipertonice. 2. Creștere a tonusului mușchilor scheletici sau ai diferitelor organe interne și a sistemului nervos vegetativ. 3. Hipertensiune. – Din fr. hypertonie.

hipertoníe s. f., art. hipertonía, g.-d. art. hipertoníei; pl. hipertoníi, art. hipertoníile

hipertoníe s. f., art. hipertonía, g.-d. art. hipertoníei; pl. hipertoníi, art. hipertoníile

HIPERTONÍE s. v. hipertensiune.

HIPERTONÍE s.f. 1. Hipertonicitate. 2. Creștere a tonicității unui organ sau țesut. [Gen. -iei. / < fr. hypertonie, cf. gr. hyper – peste, tonos – tensiune].

HIPERTONÍE s. f. creștere a tonicității unui organ sau țesut. (< fr. hypertonie)

HIPERTONÍE f. 1) Stare patologică constând în creșterea excesivă a tonusului țesuturilor. 2) Tensiune arterială superioară celei normale; hipertensiune. /<fr. hypertonie

HIPERTONIE s. (MED.) hipertensiune, tensiune.