HIPERTIMÍE s. f. (Med.) Creștere exagerată a bunei dispoziții în stările maniacale. – Din fr. hyperthymie.

HIPERTIMÍE, hipertimii, s. f. (Med.) Creștere exagerată a bunei dispoziții caracteristică stărilor maniacale. – Din fr. hyperthymie.

hipertimíe s. f., g.-d. hipertimíi, art. hipertimíei

hipertimíe s. f., g.-d. hipertimíi, art. hipertimíei

HIPERTIMÍE s.f. (Med.) Creștere exagerată a bunei dispoziții în stările maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].

HIPERTIMÍE s. f. 1. ansamblu de tulburări atribuite funcționării exagerate a timusului, la copii și adolescenți. 2. creștere exagerată a bunei dispoziții, în stările maniacale. (< fr. hyperthymie)