hinteu definitie

12 definiții pentru hinteu

HINTÉU, hinteie, s. n. (Reg.) Trăsură, caleașcă (închisă). – Din magh. hintó.
HINTÉU, hinteie, s. n. (Reg.) Trăsură, caleașcă (închisă). – Din magh. hintó.
HINTÉU, hinteie, s. n. (Transilv.) Trăsură, caleașcă, rădvan. Merse cu hinteul (trăsura) la curtea cea părăsită. RETEGANUL, P. IV 13. Trandafir de pe hinteu N-ai văzut pe dragul meu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23.
hintéu (reg.) s. n., art. hintéul; pl. hintéie
hintéu s. n., art. hintéul; pl. hintéie
HINTÉU s. v. caleașcă.
hintéu (hintéie), s. n.1. Caleașcă, trăsură. – 2. (Pl.) Unelte, scule, instrumente. – Var. hintău, hîltei, hentei, hăitei. Mag. hintó (Cihac, II, 506; Gáldi, Dict., 135), cf. tc., slov. hintov, sb., cr. intov. – Din același cuvînt mag., cf. hintálni „a legăna”, vine hinteț, s. n. (Trans., leagăn, scrînciob).
hintéu, hintéie, s.n. (reg.) 1. caleașcă închisă, trăsură, rădvan. 2. (la pl.) uneltele țăranului (plug, tânjală, cârceie etc.).
hintéŭ și hindéŭ n., pl. eĭe (ung. hintó, trăsură pe arcurĭ; sîrb. hintov și intov; turc. hento). Trans. Trăsură acoperită, cupeu. – Și hintăŭ, pl. ăĭe.
hinteu s. v. CALEAȘCĂ.
hintéu, hinteauă, (heiteu), s.n. – (reg.) Trăsură boierească, caleașcă: „Și l-o pus în căruță, în heiteu acela a lor și o pornit la drum” (Bilțiu, 1990: 508). – Din magh. hintó „caleașcă” (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
hintéu, hinteauă, (heiteu), s.n. – Trăsură boierească, caleașcă: „Și l-o pus în căruță, în heiteu acela a lor și o pornit la drum” (Bilțiu 1990: 508). – Din magh. hintó „caleașcă”.

hinteu dex

Intrare: hinteu
hinteu substantiv neutru