himenéu s. n., art. himenéul; pl. himenéuri

himenéu s. n., art. himenéul; pl. himenéuri

HIMENÉU s.n. (Poet.) Căsătorie. ♦ Imn de nuntă (la romani). [Pron. -neu. / < fr. hyménée, lat. hymenaeus, cf. Hymen – zeul căsătoriei la greci].

HIMENÉU s. n. 1. (poet.) căsătorie. 2. imn de nuntă (la romani). (< fr. hyménée, lat. hymenaeus)

Himeneu = Hymen(aeus).

HIMENEU (HYMENAOIS) (în mitologia greacă), zeul căsătoriei. Fiul lui Apolo și al unei muze (Clio sau Caliope). Conducător al cortegiilor nupțiale și al cântecelor de nuntă. Reprezentat ca un tânăr frumos, împodobit cu ghirlande de flori și cu o torță în mână.