13 definiții pentru hidroliză
HIDROLÍZĂ, hidrolize,
s. f. 1. Reacție chimică între ionii unei sări și ionii apei, care formează un acid slab sau o bază slabă.
2. Reacție chimică între un compus organic și apă, produsă în prezența unui catalizator. – Din
fr. hydrolyse. HIDROLÍZĂ, hidrolize,
s. f. 1. Reacție chimică între ionii unei sări și ionii apei, care formează un acid slab sau o bază slabă.
2. Reacție chimică între un compus organic și apă, produsă în prezența unui catalizator. – Din
fr. hydrolyse. HIDROLÍZĂ s. f. 1. Proces de descompunere a unor săruri, sub acțiunea ionilor de hidrogen și de oxidril din apă.
2. Reacție chimică între un compus organic și apă, produsă în prezența unui catalizator. Hidroliza zahărului.
hidrolíză (hi-dro-)
s. f.,
g.-d. art. hidrolízei;
pl. hidrolíze
hidrolizá vb., ind. prez. 1 sg. hidrolizéz, 3 sg. și pl. hidrolizeáză hidrolíză s. f. (sil. -dro-) → liză HIDROLIZÁ vb. I. tr. (Chim.) A supune unui proces de hidroliză. [< fr. hydrolyser].
HIDROLÍZĂ s.f.
1. Descompunere a unor compuși prin acțiunea apei.
2. Reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator. [< fr. hydrolyse, cf. gr. hydor – apă, lysis – disoluție].
HIDROLIZÁ vb. tr. a supune unui proces de hidroliză. (< fr. hydrolyser)
HIDROLÍZĂ s. f. 1. descompunere a unor compuși prin acțiunea apei. 2. reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator. (< fr. hydrolyse)
HIDROLÍZĂ ~e f. chim. Reacție de descompunere a unor substanțe sub acțiunea apei. /<fr. hydrolyse hidroliză, (engl.= hydrolysis), reacție de schimb prin care elementele chimice cu potențial ionic mic (Na, K, Ca, Mg) sunt îndepărtate din sistem prin solubilizare, iar reziduul se reorganizează sub forma unor edificii cristaline (min. de neoformație), care adiționează grupări OH sau molecule de apă (ex. caolinit). La supr. scoarței terestre, h. constituie unul din procesele de alterare a min. HIDRO-1 „apă, lichid, fluid, ser, serozitate, apos, acvatic”. ◊ gr. hydor, hydatos „apă” > fr. hydro-, germ. id., engl. id. > rom. hidro-. □ ~arheologie (v. arheo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături sub apă; ~bie (v. -bie), s. f., însușire a organismelor de a trăi și evolua într-un mediu acvatic; ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază procesele biologice animale și vegetale din mediul acvatic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care cresc și se dezvoltă în mediu acvatic; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar acvatic; ~carpie (v. -carpie), s. f., proces de maturizare a fructelor sub apă; ~carpotrop (v. carpo-1, v. -trop), adj., care prezintă mișcări de curbare pentru maturizarea fructelor sub apă; sin. hidrocarpotropic; ~carpotropic (v. carpo-1, v. -tropic), adj., hidrocarpotrop*; ~caul (v. -caul), s. n., ax subțire chitinos, prezent la graptoliții axonofori, care unește rabdozomii într-o colonie complexă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de hidrocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului; ~cel (v. -cel2), s. n., acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului; ~cenoză (v. -cenoză2), s. f., evacuare apoasă a fecalelor; ~centru (v. -centru), s. n., regiune geografică bogată în ape și în energie hidraulică; ~chineziterapie (hidrokineziterapie) (v. chinezi/o-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu ajutorul mișcărilor și exercițiilor în apă; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie datorită dezvoltării florilor în mediul subacvatic; ~clinie (v. -clinie), s. f., fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros; ~coleretic (v. col/o-3, v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară, mai ales pe seama apei; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă; ~corie (v. -corie2), s. f., mod de răspîndire a plantelor hidrocore; ~corm (v. -corm), s. n., tulpină subacvatică sau plutitoare; ~cratic (v. -cratic), adj., relativ la mișcările suprafeței mărilor și oceanelor, provocate de schimbările volumului de apă; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organele vegetative scufundate complet în apă; ~cultură (v. -cultură), s. f., procedeu de cultivare a plantelor în apă sau în soluții nutritive, renunțîndu-se la pămînt; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la legile mișcării lichidelor; ~encefalocel (v. encefalo-, v. -cel2), s. n., hidrocefalie asociată cu hipersecreție ventriculară; ~enterocel (v. entero-, v. -cel2), s. n., enterocel complicat cu hidrocel; ~enteromfal (v. enter/o-, v. -omfal), s. n., hernie ombilicală complicată cu o aglomerare de serozități în sacul herniar; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de apă; ~fan (v. -fan), s. n., substanță minerală ușoară și poroasă, constituind o varietate de opal; ~filă (v. -fil2), s. f., frunză a hidrofitelor; ~file (v. -fil1), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are afinități pentru apă, care se îmbibă ușor cu apă. 2. s. f. pl., Plante la care polenizarea se face prin intermediul apei; ~filie (v. -filie1), s. f., 1. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofilă. 2. Capacitate a țesuturilor organice de a absorbi apa. 3. Caracteristică a plantelor hidrofile; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la viața acvatică; ~fitologie (v. fito-, v. -logie1), s. f., studiul plantelor de apă; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre substanțe) Care nu intră niciodată în combinație cu apa. 2. adj., (Despre plante) Care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală. 3. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de hidrofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., 1. Teamă patologică de apă. 2. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofobă; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor, format din microfoane acționate electromagnetic; ~for (v. -for), adj., s. n., 1. adj., (Despre țesuturi) Care înmagazinează sau care conduce apa. 2. s. n., Instalație mecanică pentru împingerea apei din conducte la o anumită înălțime; ~fug (v. -fug), adj., (despre un material) care nu permite pătrunderea umidității sau a apei; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare a plantelor sub apă sau deasupra acesteia; ~gen (v. -gen1), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor, insipid și inflamabil, obținut prin electroliza apei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă; ~genoliză (v. geno-1, v. -liză), s. f., reacție simultană de hidrogenare și de rupere a unei catene de atomi de carbon; ~geolog (v. geo-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrogeologie; ~geologie (v. geo-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul distribuției și genezei apelor subterane; ~grad (v. -grad), s. n., unitate de măsură a nivelului apelor curgătoare, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Specialist în hidrografie. 2. s. n., Grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă,[1] egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor de suprafață dintr-o regiune. 2. Știință care se ocupă cu elaborarea hărților marine; ~gramă (v. -gramă), s. f., grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă într-o anumită unitate de timp; ~hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s. f., revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară; ~hematoree (v. hemato-, v. -ree), s. f., pierdere seroasă sau serohematică; ~hernie (v. -hernie), s. f., infiltrare a țesutului conjunctiv cu lichide și reducere a depozitului adipos subcutanat; ~izobată (v. izo-, v. -bat1), s. f., curbă care unește punctele de pe suprafața unui teren în dreptul cărora adîncimea nivelului hidrostatic este constantă între două adîncimi convenționale; ~izodinamă (v. izo-, v. -dinam), s. f., curbă reprezentînd grafic suprafața de depresiune creată într-un strat acvifer sub acțiunea și în timpul drenării acestuia; ~izohipsă (v. izo-, v. -hipsă), s. f., linie care unește punctele de pe un teritoriu avînd aceeași înălțime a nivelului apei freatice; ~izopieză (v. izo-, v. -pieză), s. f., linie care unește punctele cu același nivel hidrostatic la stratele acvifere cu nivel ascendent; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește punctele cu aceeași temperatură a apei din rocile acvifere respective; ~lacolit (v. laco-, v. -lit1), s. n., formă pozitivă de relief cu aspect circular din zonele subpolare, avînd în substrat o lentilă de gheață acoperită cu un material mineral; ~lit (v. -lit1), s. n., hidrură de calciu; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de descompunere a unor compuși prin acțiunea apei. 2. Reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hidrologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice, chimice și mecanice ale apelor de la suprafața scoarței terestre; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a se arunca în apă; ~megaterm (v. mega-, v. -term), adj., (despre plante) care reclamă multă apă și căldură; ~meningocel (v. meningo-, v. -cel2), s. n., hernie în afara cutiei craniene a membranelor creierului, împinse de lichidul cefalorahidian; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., disciplină care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluțiilor apoase; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază circulația apei în atmosferă; ~metrie1 (v. -metrie1), s. f., disciplină care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte; ~metrie2 (v. -metrie2), s. f., acumulare de lichid seros în cavitatea uterină; ~metru1 (v. -metru1), s. n., 1. Aparat pentru măsurarea densității și a vitezei de curgere a lichidelor. 2. Manometru metalic cu care se măsoară nivelul unui curs de apă; ~metru2 (v. -metru2), s. n., colecție de serozități în uter; ~microencefalie (v. micro-, v. -encefalie), s. f., asociere de microcefalie cu hidrocefalie internă; ~mielie (v. -mielie), s. f., afecțiune caracterizată prin dilatarea segmentară a canalului ependimar; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel2), s. n., mielocistocel*; ~morf (v. -mort), adj., (despre teren) ale cărui caractere se datoresc prezenței temporare sau permanente a apei; ~morfic (v. -morfic), adj., (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică; ~morfie (v. -morfie), s. f., hidromorfoză*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie1), s. f., ramură a hidrologiei care studiază formele și geneza albiilor apelor curgătoare sau stătătoare; ~morfometrie (v. morfo-, v. -metrie1), s. f., ramură a hidrografiei care se ocupă cu determinarea mărimilor care caracterizează dimensiunile și forma albiilor apelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale ale organelor plantelor acvatice; sin. hidatomorfie, hidromorfe; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului; ~pat (v. -pat), adj., care tratează bolile prin hidroterapie; ~patie (v. -patie), s. f., hidroterapie*; ~pexie (v. -pexie), s. f., 1. Fixare a apei în țesuturile organismului. 2. Însușire pe care o prezintă unele corpuri sau substanțe de a fixa apa; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f., totalitatea vegetalelor planctonice din ape; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., constituent lichid al protoplasmei; ~plast (v. -plast), s. n., formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă; ~ragie (v. -ragie), s. f., trecere a apei din plasma sanguină în spațiile interstițiale ale organismului; ~rahiocenteză (v. rahio-, v. -centeză), s. f., puncție chirurgicală și eliminare a unei cantități de lichid în caz de hidropizie a canalului rahidian; ~ree1 (v. -ree), s. f., scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; ~sarcocel (v. sarco-, v. -cel2), s. n., sarcocel complicat cu hidrocel vaginal; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș de apă al globului terestru; ~spor (v. -spor), s. m., spor diseminat prin intermediul apei; ~static (v. -static), adj., referitor la echilibrul fluidelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers; ~tecă (v. -tecă), s. f., fiecare dintre căsuțele chitinoase în care sînt adăpostiți polipii hidrozoarelor; ~tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la studiul folosirii energiei hidraulice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea terapeutică a apei la diverse temperaturi, sub formă de băi, aburi, dușuri etc.; sin. hidropatie; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a apelor termale; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de realizare a fotografiilor în culori, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă; ~tomie (v. -tomie), s. f., procedeu de disecție, constînd în injectarea arterelor cu apă sub presiune; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate; ~trop (v. -trop), adj., referitor la procedeul de fierbere a materiilor prime vegetale, în vederea obținerii de produse fibroase; ~tropic (v. -tropic), s. f., fenomen prin care se mărește solubilitatea în apă a combinațiilor greu solubile, organice sau anorganice; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate dulcicole și marine, coloniale sau solitare, cuprinzînd hidrele și meduzele; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., totalitate a hidrotecilor care constituie o colonie fixată de hidrozoare. Hidroliză dex online | sinonim
Hidroliză definitie
Intrare: hidroliză
hidroliză substantiv feminin
Intrare: hidroliza
hidroliza verb grupa I conjugarea a II-a