hidră definitie

17 definiții pentru hidră

HÍDRĂ, hidre, s. f. 1. (La pl.) Gen de celenterate cu corpul de forma unui sac, care au, la un capăt, gura înconjurată de 6-8 tentacule și, la celălalt capăt, un fel de disc cu care se fixează pe un suport (Hydra); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. 2. (Mitol.) Monstru fabulos închipuit ca un șarpe uriaș cu mai multe capete, care, tăiate, creșteau la loc. [Var.: ídră s. f.] – Din fr. hydre, lat. hydra.
ÍDRĂ s. f. v. hidră.
HÍDRĂ, hidre, s. f. 1. (La pl.) Gen de celenterate cu corpul de forma unui sac, care au, la un capăt, gura înconjurată de 6-8 tentacule și, la celălalt capăt, un fel de disc cu care se fixează pe un suport (Hydra); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. 2. (Mitol.) Monstru fabulos închipuit ca un șarpe uriaș cu mai multe capete, care, tăiate, creșteau la loc. [Var.: ídră s. f.] – Din fr. hydre, lat. hydra.
ÍDRĂ, idre, s. f. V. hidră.
HÍDRĂ, hidre, s. f. 1. Mic animal (numai de cîțiva milimetri) din încrengătura celenteratelor, care trăiește în ape dulci, de fundul cărora se fixează cu un disc, putîndu-se deplasa cu ajutorul tentaculelor pe care le are în jurul gurii. 2. (Mitol.) Monstru fabulos, închipuit ca un șarpe uriaș cu mai multe capete care, tăiate, creșteau la loc; fig. calamitate (socială) care trebuie stîrpită din rădăcină. Pentru-al tău nume și al tău drept, Eu înfrunta-voi hidra dușmană Și-un scut ți-oi face din al meu piept. ALECSANDRI, P. A. 99. Sfărîm eu hidra ce tot renaște. BOLLIAC, O. 157. Veniți să punem brațul cu toții, toate națiile apăsate și strivite, spre a răsturna hidrele înfuriate în agonia morții, să ne redobîndim puterea pierdută. id. ib. 227. – Variantă: (învechit) ídră (NEGRUZZI, S. I 272) s. f.
ÍDRĂ s. f. v. hidră.
hídră (hi-dră) s. f., g.-d. art. hídrei; pl. hídre
hídră s. f. (sil. -dră), g.-d. art. hídrei; pl. hídre
HÍDRĂ s.f. 1. (Mit.) Șarpe fabulos, închipuit cu șapte capete care creșteau la loc după ce erau tăiate și despre care legenda spune că a fost răpus de Hercule. ♦ (Fig.) Nenorocire, rău care crește inevitabil. ♦ Numele unei constelații. 2. Animal celenterat care trăiește pe fundul apelor dulci și se fixează cu ajutorul unui disc. [Var. idră s.f. / < fr. hydre, lat. hydra].
ÍDRĂ s.f. v. hidră.
HÍDRĂ s. f. 1. (mit.) șarpe uriaș, închipuit cu șapte capete, care, tăiate, creșteau la loc. 2. (fig.) nenorocire, rău care crește inevitabil. 3. animal celenterat care trăiește pe fundul apelor dulci, fixându-se cu ajutorul unui disc. (< fr. hydre, lat. hydra)
hídră (hídre), s. f. – Monstru marin. Ngr. ὔδρος. Sec. XVIII.
HÍDRĂ ~e f. 1) Animal nevertebrat acvatic, de talie mică, având corpul alungit și subțire, gura înzestrată la un capăt cu tentacule, iar la capătul opus cu o suprafață plană cu ajutorul căreia se fixează pe diferite obiecte. 2) (în mitologia antică) Șarpe uriaș cu mai multe capete care, fiind tăiate, regenerau. [Sil. hi-dră] /<fr. hydre, lat. hydra
hidră f. 1. Mit. șarpe fabulos cu 7 capete cari, tăiate, creșteau la loc; Hercule răpuse dintr’odată capetele monstrului; 2. Zool. gen de polipi; 3. fig. rău grozav, flagel: hidra anarhiei, hidra fanatismului.
*hídră, V. idră.
*ídră și hídră f., pl. e (lat. hydra, d. vgr. ῾ýdra, [d. ῾ýdor, apă], un balaur mitologic cu șapte capete, pe care i le-a tăĭat Ercule. V. vidră). La ceĭ vechĭ, șarpe de apă dulce. Fig. Mare pericul și nenorocire: idra anarhiiĭ. Zool. Un gen de polipĭ care de abea se văd cu ochĭu liber (V. celenterate).
HIDRA (< n. pr.), constelație din emisfera australă, situată la S de constelațiile Fecioara, Corbul, Cupa și Cancerul. Conține un șir de 13 stele mai strălucitoare.

hidră dex

Intrare: hidră
hidră substantiv feminin
  • silabisire: -dră
idră