HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc.

heruvíc s. n., pl. heruvíce

heruvíc s. n., pl. heruvíce

heruvic n. 1. cântare bisericească care începe cu vorbele «care pre heruvimii» și care se rostește înainte de a ieși preotul cu darurile; 2. carte bisericească ce conține asemenea imnuri: Heruvico-chinonicar de Anton Pann (1847). [Gr. mod.].

heruvíc n., pl. urĭ (ngr. heruvikón, coru heruvimilor). O cîntare bisericească atuncĭ cînd preutu ĭese din altar cu sfintele darurĭ. – Și herovic. Răŭ scris cheruvic.

heruvic, imnul ~, (<gr. χερουβιϰός ὔμνος, „imnul heruvimilor”) (în liturghia* biz.), cântare melismatică* în stil* papadic. Datează din sec. 6 (cf. Maas, Paul, Frühbyzantinische Kirchenpoesie I, Anonyme Hymnes des V. – VI. Jahrhunderts, Bonn, 1910, p. 11). Imnul se cântă la liturghie, în timpul ieșirii cu Cinstitele Daruri (μεγάλη Eἴσοδος). Există h. duminicale (un singur text pentru toate duminicile) și h. speciale (la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în Joia și Sâmbăta mare). Numele provine de la primele cuvinte ale imnului: Oί τὰ χερουβìμ μυστιϰῶς εἰϰονίζοντες. ♦ O dată cu introducerea în bis. ort. a polif. corale a capella h. a devenit un imn (1) important, cu legături abia perceptibil în stilul melismatic originar, construit, în funcție de înțelesul textului, după principiul motetului*. Forma* sa este de obicei: AA’B, unde A și A’ sunt în tonalitate (2) majoră* iar B la omonima* minor* a acesteia (ex. h. de Bortniaski și de Musicescu).

heruvico-chinonicar, volum de muzică psaltică ce cuprinde heruvice* și chinonice*.

heruvíc s. n. Imn religios în cadrul liturghiei credincioșilor care îndeamnă pe creștinii prezenți în bis. să lepede grijile lumești și să se asemene în mod mistic heruvimilor. – Din gr. heruvikos.