HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle

herúl s. m., adj. m., pl. herúli; f. sg. herúlă, g.-d. art. herúlei, pl. herúle

Heruli m. pl. popor germanic al căror rege Odacru, coprinse Roma în 473.

HERÚLI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație germanică originară din S Scandinaviei și din Pen. Iutlanda, care, în sec. 3, sub presiunea danilor, migrează spre S Europei; o ramură se deplasează în reg. Rinului inferior, iar alta se oprește în reg. Mării Azov, de unde, în alianță cu goții, întreprind atacuri în provinciile europene și asiatice ale Imperiului Roman. Supuși de huni, h. își dobândesc libertatea după destrămarea statului acestora (454) și se stabilesc, ca federați ai Imperiului Roman, în zona Dunării de Jos, unde formează un regat, distrus, în 512, de longobarzi.