ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -e, adj. 1. (Despre un sistem de închidere) Care astupă perfect, care nu permite să pătrundă nimic înăuntru și nici să iasă ceva afară. Închidere ermetică. ◊ Fig. Din această închidere ermetică in eul lor, urmează că ei [parnasienii] nu pot admite ca arta să fie o forță socială. IONESCU-RION, C. 101. ◊ (Adverbial) Borcan astupat ermetic. 2. Fig. Greu de înțeles. O frază ermetică. ◊ Poezie ermetică = poezie decadentă caracterizată prin obscuritate voită. – Scris și: hermetic.

HERMÉTIC, -Ă adj. v. ermetic.

HERMÉTIC, -Ă adj. v. ermetic.

hermetic a. 1. relativ la alchimie: știință hermetică; 2. bine astupat să nu poată pătrunde aerul: închidere hermetică.

*ermétic, -ă adj. (d. Ermes, Mercur al Grecilor. La Egiptenĭ el era tatăl științelor, maĭ ales al celor oculte. Fără îndoĭală, de aceĭa alchimiștiĭ, mult timp după stingerea păgînizmuluĭ, îl aveaŭ ca patron, ĭar alchimiiĭ i se zicea la început „știința ermetică”). Relativ la prefacerea metalelor unu într’altu și la medicina universală. Închis perfect, fără nicĭ o comunicațiune cu exterioru: butelie ermetică. Adv. Fără nicĭ o comunicațiune cu exterioru, cum ar fi o butelie peste al căreĭ dop aĭ turnat ceară care s’a solidificat.

*hermétic, V. ermetic.