herb definitie

14 definiții pentru herb

HERB, herburi, s. n. (Înv.) Stemă a unei țări, blazon al unei familii nobiliare etc. ♦ Fig. Origine, neam nobil. [Var.: hierb s. n.] – Din pol. herb.
HIERB s. n. v. herb.
HERB, herburi, s. n. (Înv.) Stemă a unei țări, blazon al unei familii nobiliare etc. ♦ Fig. Origine, neam nobil. [Var.: hierb s. n.] – Din pol. herb.
HIERB, hierburi, s. n. V. herb.
HERB, herburi, s. n. (Mold.; învechit) Marcă a unei țări; stemă, blazon. Lună, soare și luceferi El le poartă-n a lui herb. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Origine, neam nobil. Poloneză și de herb mîndru... nu putea privi cu ochi uscați nici o suferință. M. I. CARAGIALE, C. 134. – Variantă: hiérb (ODOBESCU, S. II 210) s. n.
HIÉRB s. n. v. herb.
herb (înv.) s. n., pl. hérburi
herb (stemă, origine) s. n., pl. hérburi
HERB s. v. armoarii, blazon, emblemă, stemă.
herb (hérburi), s. n. – Stemă, blazon. – Var. (înv.) heghie, gherg(ie). Pol. herb, din germ. Erbe (DAR), cf. bg. gerb. – Hereghie, s. f. (origine, stirpe, neam), sec. XVII, înv., pe care Drăganu, Cronică numismatică, III, 12 (cf. DAR) îl reface din mag. eredni „a proveni din, a descinde”, pare a fi doar o var. a cuvîntului anterior.
HERB ~uri n. înv. 1) Semn simbolic al unui stat sau al unui oraș (zugrăvit pe drapele, monede, ștampile etc.); stemă. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau dinastii; blazon. 3) fig. Origine nobilă. /<pol. herb
herb n. Mold. od. stemă, marcă: herbul Moldovei; fig. lună, soare și luceferi el (codrul) le poartă ’n a lui herb EM. [Pol. HERB].
herb n., pl. urĭ (pol. herb, ceh. herb, erb, d. germ. erbe, moștenitor; rut. herb, rus. gerb, de unde și sîrb. grb). Vechĭ. Blazon, stemă, pajură marcă. – Se zicea și gherb (cu gh ca în ghin față de vin și ca la Rușĭ și Grecĭ). V. scut.
herb s. v. ARMOARII. BLAZON. EMBLEMĂ. STEMĂ.

herb dex

Intrare: herb
herb substantiv neutru
hierb