heptacord definitie

8 definiții pentru heptacord

HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.
heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptacórd s. n., pl. heptacórduri
HEPTACÓRD s.n. Liră cu șapte coarde, la vechii greci. [< fr. heptacorde, cf. gr. hepta – șapte, lat. corda – coardă].
HEPTACÓRD s. n. 1. liră antică cu șapte coarde. 2. scară muzicală de șapte trepte diatonice. (< fr. heptacorde)
HEPTACÓRD ~uri n. (în Grecia antică) Instrument muzical, constând dintr-o cutie de rezonanță cu șapte coarde care produc sunete când sunt ciupite; liră cu șapte coarde. /<fr. heptacorde
heptacord (gr. ἑπτάχορδος [eptahordos], de la ἑπτά, „șapte” și χορδή, „coardă”) 1. Scară* muzicală de 7 trepte*. 2. Adj., termen ce se aplică instr. muzicale cu 7 coarde, ex. liră heptacordă. 3. La vechii greci, sistem de acordaj*. Există mai multe versiuni asupra originilor tradiționale ale acestuia, care au însă un punct comun: toate menționează numele lui Terpandru. După singura versiune considerată istorică, Terpandru ar fi moștenit lira* cu patru coarde, el adăugându-le pe celelalte trei. ♦ H. rămâne mult timp în uz, chiar și după introducerea octocordului* de către Pitagora, dar nu atât din respect față de tradiție, cât mai ales din cauza încărcăturii simbolice a numărului 7. ♦ Al doilea tetracord* al h. avea două aspecte, după concepția lui Terpandru (1) și după cea a lui Pitagora (2). 4. Instr. din familia violelor*, inventat de Vuillaume (sec. 18) cu ambitus*-ul între basse de viole (v. viola da gamba) și violoncel*; n-a fost întrebuințat în concert (1).

heptacord dex

Intrare: heptacord
heptacord substantiv neutru