HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

henoteísm s. n.

henoteísm s. n.

HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioșii se închină unui singur zeu, fără a exclude existența altora. [Pron. -te-ism. / < fr. hénothéisme, germ. Henotheismus, cf. gr. heis, henos – unu, theos – zeu].

HENOTEÍSM s. n. formă primitivă de religie în care credincioșii se închină unei singure divinități, fără a exclude existența altora. (< fr. hénothéisme)