Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru heliocentrism

HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.
HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.
HELIOCENTRÍSM s. n. Teorie (emisă de Copernic) conform căreia soarele se găsește în centrul sistemului planetar. – Pronunțat: -li-o-.
heliocentrísm (-li-o-) s. n.
heliocentrísm s. n. (sil. -li-o-)
HELIOCENTRÍSM s. (ASTRON.) sistemul heliocentric.
HELIOCENTRÍSM s.n. (Astr.) Teorie a lui Copernic după care Soarele se află în centrul sistemului planetar. [Pron. -li-o-. / < fr. héliocentrisme, cf. gr. helios – soare, kentron – centru].
HELIOCENTRÍSM s. n. concepție fundamentată de Copernic, potrivit căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se învârtesc în jurul lui; sistem heliocentric. (< fr. héliocentrisme)
HELIOCENTRÍSM n. astr. Teorie conform căreia în centrul sistemului planetar se află Soarele, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul acestuia; sistem heliocentric. /<fr. héliocentrisme
HELIOCENTRÍSM (< fr.) s. n. Concepție cosmogonică conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său. H. a fost conceput pentru prima oară de Aristarh din Samos (în 265 î. Hr.), fundamentat de Copernic (1543) și dezvoltat de Kepler (1609), Galilei (1613), Newton (1687) ș.a.

heliocentrism definitie

heliocentrism dex

Intrare: heliocentrism
heliocentrism substantiv neutru
  • silabisire: -li-o-