HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.

HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.

HELIOCENTRÍSM s. n. Teorie (emisă de Copernic) conform căreia soarele se găsește în centrul sistemului planetar. – Pronunțat: -li-o-.

heliocentrísm (-li-o-) s. n.

heliocentrísm s. n. (sil. -li-o-)

HELIOCENTRÍSM s. (ASTRON.) sistemul heliocentric.

HELIOCENTRÍSM s.n. (Astr.) Teorie a lui Copernic după care Soarele se află în centrul sistemului planetar. [Pron. -li-o-. / < fr. héliocentrisme, cf. gr. helios – soare, kentron – centru].

HELIOCENTRÍSM s. n. concepție fundamentată de Copernic, potrivit căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se învârtesc în jurul lui; sistem heliocentric. (< fr. héliocentrisme)

HELIOCENTRÍSM n. astr. Teorie conform căreia în centrul sistemului planetar se află Soarele, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul acestuia; sistem heliocentric. /<fr. héliocentrisme

HELIOCENTRÍSM (< fr.) s. n. Concepție cosmogonică conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său. H. a fost conceput pentru prima oară de Aristarh din Samos (în 265 î. Hr.), fundamentat de Copernic (1543) și dezvoltat de Kepler (1609), Galilei (1613), Newton (1687) ș.a.