Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru hegemonie

egemon├şe sf vz hegemonie
HEGEMON├ŹE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprema╚Ťie, domina╚Ťie, de obicei a unui grup social fa╚Ť─â de altul sau a unui stat fa╚Ť─â de alte state. [Var.: heghemon├şe s. f.] ÔÇô Din fr. h├ęg├ęmonie.
HEGHEMON├ŹE s. f. v. hegemonie.
HEGEMON├ŹE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprema╚Ťie, domina╚Ťie, de obicei a unui stat fa╚Ť─â de alte state. [Var.: heghemon├şe s. f.] ÔÇô Din fr. h├ęg├ęmonie.
HEGHEMON├ŹE s. f. v. hegemonie.
HEGEMON├ŹE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprema╚Ťie, domina╚Ťie, rol conduc─âtor (de obicei al unei clase fa╚Ť─â de alta sau al unui stat fa╚Ť─â de alte state). ÔŚŐ Hegemonia proletariatului = conducerea de c─âtre proletariat a maselor muncitoare ├«n lupta revolu╚Ťionar─â pentru ├«nf─âptuirea revolu╚Ťiei burghezo-democrate, pentru zdrobirea burgheziei ╚Öi pentru construirea socialismului ╚Öi a comunismului. Des─âv├«r╚Öirea revolu╚Ťiei burghezo-democratice in Rom├«nia a devenit posibil─â numai sub hegemonia proletariatului, atunci c├«nd clasa muncitoare a Rom├«niei, pun├«ndu-se ├«n fruntea celorlalte for╚Ťe populare, a cucerit un rol hot─âr├«tor in via╚Ťa de stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 169. ÔÇô Variant─â: heghemon├şe s. f.
HEGHEMON├ŹE s. f. v. hegemonie.
hegemon├şe s. f., art. hegemon├şa, g.-d. hegemon├şi, art. hegemon├şei
hegemon├şe s. f., art. hegemon├şa, g.-d. hegemon├şi, art. hegemon├şei
HEGEMON├ŹE s. v. autoritate.
HEGEMON├ŹE s.f. (Ist.) Dreptul unui ora╚Ö antic de a conduce treburile confedera╚Ťiei din care f─âcea parte. ÔÖŽ Suprema╚Ťie politic─â sau economic─â a unui ora╚Ö ├«ntr-o ╚Ťar─â; (p. ext.) suprema╚Ťie, domina╚Ťie; rol conduc─âtor. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. h├ęg├ęmonie, gr. hegemonia ÔÇô conducere].
HEGHEMON├ŹE s.f. v. hegemonie.
HEGEMON├ŹE s. f. drept al unui ora╚Ö antic de a conduce treburile confedera╚Ťiei din care f─âcea parte. ÔŚŐ suprema╚Ťie politic─â sau economic─â a unui ora╚Ö ├«ntr-o ╚Ťar─â; suprema╚Ťie, domina╚Ťie; rol conduc─âtor. (< fr. h├ęg├ęmonie, gr. hegemonia)
HEGEMON├ŹE f. Pozi╚Ťie dominant─â. [G.-D. hegemoniei] /<fr. h├ęg├ęmonie
egemonie f. 1. suprema╚Ťia unui ora╚Ö sau a unei ╚Ť─âri, ├«n Grecia antic─â; 2. suprema╚Ťia unui popor confederat asupra celorlalte: Prusia avea egemonia ├«n imperiul german ├«nainte de r─âsboiul mondial.
*egemon├şe f. (vgr. ß┐żegemon├şa, d. ß┐żeg├ęomai, guvernez. V. exegez─â). Suprema╚Ťie, prioritate: Atena ╚Öi Sparta ╚Ö─ş-a┼ş disputat egeomonia.
HEGEMONIE s. (POLITIC─é) autoritate, dominare, domina╚Ťie, putere, st─âp├«nire, suprema╚Ťie, (├«nv.) puternicie, st─âp├«nie, t─ârie, ╚Ťiitur─â, (latinism ├«nv.) potestate. (╚śi-a ├«ntins ~ asupra...)

Hegemonie dex online | sinonim

Hegemonie definitie

Intrare: hegemonie
hegemonie substantiv feminin
heghemonie
egemonie