hegemonie definitie

17 definiții pentru hegemonie

egemoníe sf vz hegemonie
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.
HEGHEMONÍE s. f. v. hegemonie.
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.
HEGHEMONÍE s. f. v. hegemonie.
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, rol conducător (de obicei al unei clase față de alta sau al unui stat față de alte state). ◊ Hegemonia proletariatului = conducerea de către proletariat a maselor muncitoare în lupta revoluționară pentru înfăptuirea revoluției burghezo-democrate, pentru zdrobirea burgheziei și pentru construirea socialismului și a comunismului. Desăvîrșirea revoluției burghezo-democratice in Romînia a devenit posibilă numai sub hegemonia proletariatului, atunci cînd clasa muncitoare a Romîniei, punîndu-se în fruntea celorlalte forțe populare, a cucerit un rol hotărîtor in viața de stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 169. – Variantă: heghemoníe s. f.
HEGHEMONÍE s. f. v. hegemonie.
hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
HEGEMONÍE s. v. autoritate.
HEGEMONÍE s.f. (Ist.) Dreptul unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♦ Supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; (p. ext.) supremație, dominație; rol conducător. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hégémonie, gr. hegemonia – conducere].
HEGHEMONÍE s.f. v. hegemonie.
HEGEMONÍE s. f. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ◊ supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător. (< fr. hégémonie, gr. hegemonia)
HEGEMONÍE f. Poziție dominantă. [G.-D. hegemoniei] /<fr. hégémonie
egemonie f. 1. supremația unui oraș sau a unei țări, în Grecia antică; 2. supremația unui popor confederat asupra celorlalte: Prusia avea egemonia în imperiul german înainte de răsboiul mondial.
*egemoníe f. (vgr. ῾egemonía, d. ῾egéomai, guvernez. V. exegeză). Supremație, prioritate: Atena și Sparta șĭ-aŭ disputat egeomonia.
HEGEMONIE s. (POLITICĂ) autoritate, dominare, dominație, putere, stăpînire, supremație, (înv.) puternicie, stăpînie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~ asupra...)

hegemonie dex

Intrare: hegemonie
hegemonie substantiv feminin
heghemonie
egemonie