havalea definitie

10 definiții pentru havalea

HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.
HAVALEÁ, havalele, s. f. (Mold., mai ales la pl.) Îndatorire constînd din zile de clacă, podvezi etc. pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii și a boierescului. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilîc, de bir, de havalele? La TDRG. Rugați-vă cu toată inima sfîntului Hărașc Nicolai de la Humulești, doar v-a ajuta să vă vedeți popi o dată; ș-apoi atunci... ați scăpat și voi deasupra nevoiei: bir n-aveți a da și havalele nu faceți. CREANGĂ, A. 108.
havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele
havaleá s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle
havaleá (havaléle), s. f.1. Act, țidulă a sultanului referitoare la primirea tributului. – 2. Tribut, contribuție, dare. Tc. havale „ordin de plată” (Șeineanu, II, 312; Lokotsch 974), cf. ngr. χαβαλές „funcție”. – Der. havalagiu, s. m. (slujbaș la finanțele turcești), sec. XVIII, înv.
HAVALEÁ ~éle f. înv. (în perioada medievală) Muncă pe care țăranii erau obligați să o presteze în folosul domniei sau al moșierilor. /<turc. havale
havaleá, havaléle, s.f. (înv.) 1. îndatorire, sarcină constând din prestarea de zile de clacă, corvoadă, podvezi etc. pe care o aveau țăranii în vremea clăcii; prestația în bani sau în natură făcută în contul haraciului. 2. ordin, mandat al Porții otomane prin care se cerea Țărilor române haraciul (contribuție în bani și în natură). 3. contribuție în bani și natură cerută de Poartă, în contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale.
havaleà f. corvoadă, sarcină (sinonim cu angara): bir n’aveți a da și havalele nu faceți CR. [Turc. HAVALÈ, însărcinare].
havaleá f., pl. ele (turc. [d. ar.] havalé, înălțime dominantă, comisiune, mandat). Vechĭ. Înălțime, pisc: havaleaŭa munteluĭ. Ordin trimes de sultan țărilor româneștĭ ca să dea banĭ saŭ proviziunĭ în socoteala haracĭuluĭ. Baniĭ saŭ proviziunile date după acest ordin. Maĭ pe urmă, clacă, zile de meremet muncite de țăran boĭeruluĭ. Azĭ. Iron. Angara, belea, neplăcere zilnică. V. beĭlic și jold.

havalea dex

Intrare: havalea
havalea substantiv feminin