hartuire definitie

35 definiții pentru hartuire

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.
HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui.
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui.
HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.
HARTUÍ vb. IV V. hartoi.
HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui.
HÂRȚUÍ vb. IV. V. hărțui.
HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163. – Variantă: hartuí vb. IV.
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.
HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui; harță, încăierare.
hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hartoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hartoiáscă
hărțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărțuiáscă
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
HĂRȚUÍ vb. 1. v. încăiera. 2. v. asmuți.
HĂRȚUÍRE s. v. încăierare.
A HARTOÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hartoiască. /<ung. hartolni
A SE HARTOÍ se ~iéște intranz. pop. (despre sănii, căruțe etc.) A-și schimba brusc direcția, alunecând într-o parte. /<ung. hartolni
A HĂRȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții, reproșuri etc.); a necăji; a pisa. 2) (dușmani) A ataca în permanență, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (ființe) A irita peste măsură în mod intenționat; a zădărî; a întărâta; a ațâța. /harță + suf. ~ui
A SE HĂRȚUÍ mă ~iésc intranz. pop. A face schimb de hărțuieli (unul cu altul). /harță + suf. ~ui
hartói, hartoáie, s.n. (reg., înv.) drum pe o coastă de deal; fărtoaie.
hartoì v. Mold. a cârmi, a da în lături: cu mare greu hartoiește carul într’o parte CR. [V. hart, lature].
hărțuì v. 1. a obosi cu atacuri repețite; 2. a se lua la harță; 3. a necăji într’una pentru bagatele. [Pol. HARȚOWAČ].
hartoĭésc, -uĭésc, V. hărtuĭesc.
hărtuĭésc și hartuĭésc și (Trans. Bucov.) fartuĭésc v. tr. (ung. farolni și fartolni, a aluneca în lăturĭ, infl. de hátralni, a se retrage, a se da la o parte). Cîrmesc făcînd să alunece în lăturĭ partea din apoĭ (a săniiĭ, a caruluĭ, a pluteĭ). V. refl. Pluta hartuindu-se ca o sanie (Vlah. Rom. Pit. 243). – Și hartoĭesc și hîrtóĭ (pers. III -oaĭe). În Ĭal. mă hîrtóĭ, 1. mă daŭ în lăturĭ, 2. mă răstorn (un car), și hărtesc, cîrmesc, mă daŭ în lăturĭ, mă feresc: apucă de proțap și hărtește la dreapta. V. hart 2 și rapeg.
hărțuĭésc v. tr. (ung. harcolni, pol. harcować, hercować, a hărțui, rus. garcovátĭ, a face volte cu calu. V. hărățesc). Atac de multe orĭ în lupte micĭ: a hărțui o armată. Fig. Necăjesc, supăr continuŭ. V. refl. Mă bat în lupte micĭ, în gherilă: înainte de bătălie, armatele s’aŭ hărțuit pe icĭ pe colo. Fig. Mă cert, mă lupt cu vorba: aceștĭ doĭ oratorĭ s’aŭ hărțuit mult între eĭ.
HĂRȚUI vb. 1. a se încăiera. 2. a asmuți, a ațîța, a întărîta, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (A ~ cîinii.)
HĂRȚUIRE s. harță, hărțuială, încăierare.
hărțuí vb. I în a hărțui sexual 1992 A face avansuri unei colege sau subordonate v. femeie-soldat (trad. din engleză)

hartuire dex

Intrare: hărțui
hârțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
hărțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hărțuire
hărțuire substantiv feminin
Intrare: hartoi
hartui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
hartoi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: hartuire
hartuire infinitiv lung
Intrare: hârțuire
hârțuire infinitiv lung