Dicționare ale limbii române

4 definiții pentru harc

arc n., pl. urĭ și e (lat. arcus, it. sp. pg. arco, pv. fr. arc). O armă primitivă cu care se aruncaŭ săgețile. (V. sahaĭdac). Dreavă. Fie-care din resorturile de oțel pe care se sprijină trăsurile (în Munt. est și harc). Acoladă tipografică. Orĭ-ce lucru încovoĭat: arc voltaic. Geom. Porțiune de circumferența. Arh. Ziditură în formă de arc. Arc de triunf, monument ca o poartă în formă de arc ornat cu sculpturĭ și înscripțiunĭ în amintirea unor strălucite biruințe.
1) harc s. n. V. arc.
2) harc interj. V. hart 2.
2) hart, hárta, hárto și hártu (ung. hátra, înapoĭ) interj. adresată vitelor (cailor, boilor) ca să se dea la o parte (la dreapta saŭ la stînga), după cum nazat înseamnă „înapoĭ”. În hart, în lăturĭ, la o parte: vizitiu potrivi căpețeala caluluĭ din hart și se uită la cer (Sandu Aldea, Sămăn. XV, 870); pluta, repezindu-se în hart, intră voĭnicește în strîmtoare (Vlăh. Rom. Pit. 248). – Se zice: hart (sud), harta (nord), harto și hartu (Mold. sud), har și harí (Mold.) și harc (Ml.). V. hărtuĭesc.

harc definitie

harc dex