haramnin definitie

11 definiții pentru haramnin

HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău, fără inimă. – Din tc. harami, bg., scr. haramija.
HARAMÍN, haramini, s. m. (Învechit) 1. Hoț de codru, tîlhar; haiduc. Ne-au călcat hoții!... Sînt la poartă o mie și mai bine de haramini. ODOBESCU, S. I 89. Voi, vitejilor, Haraminilor! Dați cu lăncele, Dați cu flintele. ALECSANDRI, P. P. 65. 2. Om rău, fără inimă. (Atestat în forma haramnin) Noroc din ceri pînă-n pămînt că nu m-a prins melianul și haramninul de Trăsnea, căci avea mare ciudă pe mine. CREANGĂ, A. 68. – Variantă: (rar) haramnín s. m.
HARAMNÍN s. m. v. haramin.
haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni
haramín s. m., pl. haramíni
HARAMÍN s. v. haiduc.
HARAMÍN ~i m. înv. 1) Om rău, lipsit de milă. 2) Hoț de codru. /<turc. harami
haramin m. 1. hoț de codru, haiduc: voi, vitejilor, haraminilor! POP.; 2. tâlhar: haraminul de Trăsnea CR. [Turc. HARAMI].
haramín m. (turc. harami, tîlhar, supt infl. luĭ hain; ngr. haramis, alb. haramí, bg. sîrb. rut. haramija, ung. haramia și -mja. V. haram). Vechĭ. Om nelegĭuit, asasin.
haramin s. v. HAIDUC.

haramnin dex

Intrare: haramin
haramin substantiv masculin admite vocativul
haramnin admite vocativul substantiv masculin