haraba definitie

11 definiții pentru haraba

HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.
HARABÁ, harabale, s. f. (Mai ales în Mold.) Căruță mare de transport. La deal urca o haraba plină de saci, trasă de un căluț răblăgit. CAMILAR, N. I 113. Meșter neîntrecut... cînd i se aduceau cupelele, trăsurile și harabalele vechi cu o roată smintită, cu un arc plesnit, cu învelișul rupt, cu hulubele rupte. PAS, L. I 71. În sfîrșit, nu trece mult la mijloc și numai iaca li se aduc 12 harabale cu pîne. CREANGĂ, P. 260. ♦ Cantitatea care intră într-o căruță ca cea descrisă mai sus. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210.
harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele
harabá s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále
HARABÁ s. (Mold.) șarabană. (~ cu doi cai.)
harabá (harabále), s. f. – Car, căruță mare. Tc. araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. arabá, rus. arbá. – Der. harabagiu, s. m. (căruțaș), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru căruțași); harabagilîc, s. n. (înv., consum, impozit municipal pe căruțel care intră), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (cărăușie); hărăbaie, s. f. (casă mare, clădire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.
HARABÁ ~le f. înv. 1) Căruță mare cu loitre lungi și înalte, destinată transportului de încărcături voluminoase (grâne cosite, fân, paie etc.). 2) Cantitate de încărcături cât încape într-o astfel de căruță. /<turc. araba
harabà f. Mold. 1. car mare de transport cu lavițe înăuntru (ținând locul diligențelor de mai târziu): ne-a asurzit în harabaua cea jidovească dela Roman AL.; 2. car mare pentru căratul făinei dela moară: dimerlia scutura, harabale ’ncărca și la moară le ducea POP.; 3. car mare în genere: îi se aduc douăsprezece harabale cu pâne CR. [Turc. ARABA].
harabá f. (turc. ῾araba, cumanic araba, bg. sîrb. araba, rus. arbá, rut. harbá. La noĭ acest cuvînt vine dintr’o formă tătărească). Mold. Munt. Un fel de căruță mare cu lavițe de dus călătorĭ (înlocuită pe urmă de diligență). Mare car de dus cereale, făină ș. a. Fig. Iron. Căruță saŭ trăsură greoaĭe. V. hărăbaĭe, hardughie, odobaĭe.
HARABA s. (Mold.) șarabană. (~ cu doi cai.)

haraba dex

Intrare: haraba
haraba substantiv feminin