HÁRCHINĂ, harchine, s. f. (Reg.) Bucată mare (de mămăligă, de slănină etc.). [Var.: hárșchină s. f.] – Et. nec.

HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

HÁRCHINĂ, harchine, s. f. (Reg.) Bucată mare (de mămăligă, de slănină etc.). [Var.: hárșchină s. f.] – Et. nec.

HÁRȘCHINĂ s. f. V. harchină.

HÁRCHINĂ, harchine, s. f. (Mold.) Bucată mare de mămăligă, de slănină etc. V. halcă. Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. Chef și voie bună, zise celalalt scoțînd o hrincă înghețată din desagi... și dîndu-ne și nouă cîte o harchină. CREANGĂ, A. 31. – Variantă: hárșchină (CONTEMPORANUL, III 785) s. f.

HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

hárchină s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

HÁRCHINĂ ~e f. pop. Bucată mare dintr-un aliment (carne, mămăligă etc.); halcă. /Orig. nec.

harchină f. Mold. felie de mămăligă sau slănină: dându-ne și nouă câte o harchină CR. [Cf. hartan].

hárchină și (maĭ rar) hárșchină f., pl. ĭ (d. harș, harșt și rudă cu jarchină, jarcă, halcă și poate și cu hartan). Est. Jarcă, halcă, felie saŭ bucată mare (de slănină, de cașcaval ș. a.).

hárșchină, V. harchină.