HAPPY-END, happy-enduri, s. n. Sfârșit, epilog fericit al (acțiunii) unei opere dramatice, cinematografice etc. [Pr.: hépiend] – Din engl. happy-end[ing].

HAPPY-END s. n. Sfârșit, epilog fericit al (acțiunii) unei opere dramatice, cinematografice etc. [Pr.: hépiend] – Din engl. happy-end[ing].

!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri

HAPPY-END s.n. (Anglicism) Sfârșit fericit. [Pron. hepi-. / < engl. happy-end].

HAPPY-END HÉPI-/ s. n. rezolvarea favorabilă a unei situații dramatice în care sunt prinse personajele principale; sfârșit fericit. (< engl. happy-end)

HAPPY-END [pr.: hépi-end] ~uri n. Sfârșit fericit al unei acțiuni, al unei întâmplări. /Cuv. engl.

happy-end s. n. (spect.; fals anglicism) Sfârșit fericit ◊ „Din aceste două arhetipuri a ieșit în tele-noaptea de miercuri un suspans de toată frumusețea: englezii au condus cu 10, a lor era viața, ca-n film, când totul e O.K., când totul merge spre happy-end.” R.lit. 27 V 71 p. 27. ◊ „Agapă fără happy-end” I.B. 21 XII 74 p. 3. ◊ „Binele triumfă. Iar acest happy-end [...] nu era numai o concesie făcută publicului elisabetan, ci și expresia unei credințe în șansa forțelor binelui, frumosului și adevărului.” Sc. 19 I 77 p. 4; v. și Cont. 15 XI 74 p. 9, I.B. 24 X 75 p. 2 [pron. hépiend] (din fr. happy end – pseudoanglicism, v. Th. Hristea O. 44; PR 1947; a fost utilizat și înainte de 1960, în special relativ la filme; DTL; DN3)

HAPPY END [hæpi end] (< engl. happy „fericit” + end „sfârșit”) s. n. Deznodământ fericit al unei întâmplări, al unei acțiuni.