HÁPLE s. m. v. haplea.

HÁPLEA s. m. (Pop. și fam.) 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

HÁPLE s. m. v. haplea.

HÁPLEA s. m. 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

HÁPLE s. m. (Și în forma haplea) Nătărău, prostănac, tont, nătăfleț, nătîng, neghiob. Așa haplea mai rar... Ce dracu face d. Nae de nu mai vine. CARAGIALE, O. I 190. Frățiorului i-a strigat că ori e haple, ori «pes... semne altceva», și i-a poruncit să nu-i mai calce pragul. CARAGIALE, S. N. 26. – Variantă: háplea s. m.

HÁPLEA s. m. v. haple.

!háplea (ha-plea) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui háplea; pl. háplea

háplea s. m. (sil. -plea)

HÁPLEA adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

HÁPLEA m. 1) Om lipsit de inteligență; om prostănac. 2) Om lacom la mâncare. [Sil. ha-plea] /<bulg. hapljo

haplea m. pop. nerod, prost, mai mult naiv: așa haplea mai rar. [Bulg. HAPLIU, năuc].

háplea (ea dift.) m., gen. al luî́ (bg. haplĭo, haplea, prostuț, hapnuvam, înghit, vsl. haplĭati, hapati, a hăpa, a înghiți tot, ca un prost. V. hap 3). Fam. Om prost: haplea maĭ eștĭ, măĭ!

haplea adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.