HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

HANÎ́MĂ, hanîme, s. f. (Turcism învechit) Femeie din clasa aristocrației turce. Colo, fumînd tăcută, o tînără hanîmă Se pleacă visătoare pe mica-i albă mînă. BOLINTINEANU, la TDRG. Cîntă din gură și din tambură, întocmai ca o hanîmă de sarai. FILIMON, C. 68.

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanâmă s. f., g.-d. art. hanâmei; pl. hanâme

hanímă, haníme, s.f. (înv.) femeie din aristocrația turcă.

hanâmă f. damă nobilă turcă: cântă din gură și din tambură întocmai ca o hanâmă de saraiu FIL. [Turc. HANYM, lit. prințesă, fiică de Han].

hanî́mă f., pl. e (turc. hanym). Vechĭ. Cocoană Turcoaĭcă. – Și hanumă.[1]