HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han2. – Din tc. hancı.

HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han2. – Din tc. hancı.

HANGÍU, hangii, s. m. Cel care ține un han2 (ca proprietar sau ca arendaș). Voi prăvălieșii, hangiii, vă bateți cu capul de pereți că [perceptorul] ia prea mult, că vă calicește, că vă omoară. GALAN, Z. R. 49. Se auzea un glas mare, mînios, la care răspundea vocea groasă a hangiului. SADOVEANU, O. VII 28. Hangiul... bogat putred, se răsfoia în duhoarea de țuică și vin. DELAVRANCEA, S. 7.

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii

HANGÍU s. (înv.) birtaș, locandier, tractirgiu.

HANGÍU ~i m. înv. Persoană care ținea un han; stăpân al unui han. /<turc. hanci

hangiu m. birtaș. [Turc. HANDJY].

hangíŭ m. (turc. hanšy). Stăpîn de han. – Fem. -gĭoaĭcă saŭ -giță, pl. e.

HANGIU s. (înv.) birtaș, locandier, tractirgiu.