HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

HALOGÉN, halogeni, s. m. Nume dat unui număr de patru elemente (fluor, clor, brom, iod) din grupa a șaptea a tabloului lui Mendeleev, care au proprietatea de a se combina direct cu metalele, dînd săruri.

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogén s. m., adj. m., pl. halogéni; f. sg. halogénă, pl. halogéne

HALOGÉN s. (CHIM.) generator de săruri.

HALOGÉN s.m. (Chim.) Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. // adj. Care dă naștere la săruri. / < fr. halogène, cf. gr. hals – sare, gennan – a produce].

HALOGÉN, -Ă I. adj. care produce săruri. II. s. m. denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. (< fr. halogène)

HALOGÉN ~i m. 1) la pl. Grup de elemente chimice (fluor, clor, brom, iod etc.) care se combină direct cu metalele, formând săruri. 2) Element chimic din acest grup. /<fr. halogene

halogén s. m., adj. în lampă, bec, sobă cu halogen Care conține un halogen ce-i ameliorează eficacitatea și durata ◊ „[A pocnit] un bec halogen care a încremenit întreaga asistență [...]” R.l. 5 X 91 p. 1. ◊ „Sobă cu halogen – o ultimă noutate; sobă cu infraroșii pentru baie și bucătărie; robot mixer cu toate operațiunile; sobă termo-quartz.” R.l. 29 X 91 p. 6; v. și 29 XI 91 p. 3 (din fr. halogène; DEX, DN3 – alt sens)

HALO-1 „sare, salinitate, sărat, marin”. ◊ gr. hals, halos „mare, sare” > fr. halo-, germ. id., engl. id. > rom. halo-. □ ~bionte (v. -biont), s. n. pl., 1. Organisme animale și vegetale adaptate exclusiv la apele și terenurile sărate. 2. Asociații de plante marine; ~biu (v. -biu), s. n., totalitatea organismelor vii care trăiesc în apa mărilor și oceanelor; ~cromie (v. -cromie), s. f., fenomen de închidere a culorii care apare la unii compuși organici, cînd aceștia se transformă în săruri; ~fil (v. -fil1), adj., (despre microorganisme) care se dezvoltă într-un mediu sărat; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (despre plante) care cresc pe solurile bogate în săruri; ~fob (v. -fob), adj., care evită solurile sărate; ~gen (v. -gen1), adj., s. m. pl., 1. adj., Care produce săruri. 2. s. m. pl., Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina cu metalele, dînd săruri; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a solurilor saline și alcaline; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a sărurilor; ~id (v. -id), adj., s. m., (sare) care rezultă din combinația unui halogen cu un metal; ~metru1 (v. -metru1), s. n., areometru pentru determinarea concentrației în săruri anorganice solubile a substanțelor zaharoase; ~morf (v. -morf), adj., (despre soluri) caracterizat prin acumularea sărurilor solubile; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor adaptative, ca rezultat al vieții unor organisme vegetale pe solurile sărate; ~xen (v. -xen), adj., (despre plante) capabil să trăiască în ape cu o anumită concentrație de săruri.