halire definitie

21 definiții pentru halire

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Familiar; și în forma hăli) A mînca (repede și lacom); a înșfăca cu lăcomie, a înghiți. Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145. – Variantă: hălí vb. IV.
HĂLÍ vb. IV v. hali.
halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă
halí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 sg. și pl. haleáscă
HALÍ vb. v. consuma, mânca.
HALÍRE s. v. consumare, mâncare, mâncat.
halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.
hălí (-lésc, -ít), vb.1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”.
A HALÍ ~ésc intranz. fam. A consuma hrană pentru a-și menține existența; a mânca. /<țig. halo
A HĂLÍ ~ésc tranz. pop. 1) A lovi puternic (cu ceva). 2) A mânca repede, cu lăcomie. /<ngr. galiti
halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).
hălì v. Mold. 1. a prinde mingea în sbor; 2. a apuca repede: odată și hălește mămăliga CR. [Ceh. HALITI, a aruncà mingea, termen de joc cu sensul generalizat].
halésc v. tr. (cp. cu vsl. galiti, a sălta, cu rut. halíti-sĕa, a se grăbi, și cu țig. hal, mănîncă). Fam. Fur, șterpelesc. (E o expresiune luată, probabil, de la jocu halea-malea și se întrebuințează foarte des cînd e vorba de Țiganĭ). Arunc mingea ca s’o lovească cel ce ține filca (în Cța ulesc).
ulésc, V. halesc.
hali vb. v. CONSUMA. MÎNCA.
halire s. v. CONSUMARE. MÎNCARE. MÎNCAT.
hali, halesc v. t. 1. a mânca (mai ales lacom și repede) 2. (fig.) a prinde, a captura. 3. (fig.) a învinge.
hăli, hălesc v. t. (intl.) a fura.
nu halesc! expr. (înv.) nu mă las trișat (la jocul de cărți)!

halire dex

Intrare: hali (lovi)
hali verb conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: hali (mânca)
hăli conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
hali verb conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: halire
halire substantiv feminin
Intrare: hălire
hălire infinitiv lung